Oamenii de ştiinţă au creat un medicament personalizat pentru un cancer de sân agresiv şi greu de tratat

Oamenii de ştiinţă au creat un medicament personalizat pentru un cancer de sân agresiv şi greu de tratat

Oamenii de ştiinţă au reuşit să folosească vulnerabilitatea celulelor canceroase de sân împotriva lor însele, asociind un anticorp selectiv pentru tumori cu un medicament care distruge celulele, pentru a ataca tumorile greu de tratat.

O cercetare, publicată marţi în revista Clinical Cancer Research, de către o echipă de la King's College, London, marchează o nouă metodă în tratamentul cancerului.

Descoperirea se referă în special la cancerul de sân triplu negativ, care reprezintă 15% din totalul cancerului de sân diagnosticat.

Acest tip de cancer de sân este de obicei agresiv, rezistent la chimioterapie, are o rată de supravieţuire mai mică şi este mai frecvent la femeile sub 40 de ani.

Tratamentul obişnuit implică intervenţii chirurgicale, chimioterapie şi radioterapie; cu toate acestea, acest tip de cancer poate eluda medicamentele şi poate recidiva pentru a se răspândi din nou.

Oamenii de ştiinţă au efectuat o analiză de date folosind peste 6.000 de mostre de cancer de sân pentru a investiga proprietăţile celulelor de cancer de sân care sunt asociate cu cancerele agresive şi rezistente la chimioterapie.

Ei au studiat biologia cancerului, ceea ce este exprimat în tumoră şi la suprafaţa celulară, precum şi interiorul celulei pentru a înţelege modul în care celulele canceroase scapă de medicamentele împotriva cancerului.

Cercetătorii au stabilit prezenţa markerului EGFR de la suprafaţa celulelor canceroase, împreună cu moleculele oncogene kinazele dependente de ciclină (CDK), care sunt responsabile de diviziunea şi proliferarea celulelor.

Ei au folosit aceste cunoştinţe împotriva celulelor canceroase pentru a asocia cetuximab, un anticorp selectiv pentru tumori care vizează proteina EGFR exprimată în acest tip de cancer, cu un medicament care blochează CDK pentru a crea un medicament personalizat pentru cancerul de sân.

Întrucât anticorpul conjugat cu medicamentul vizează în mod specific celula canceroasă, ar putea fi posibilă administrarea unei doze de inhibitor mai mici decât de obicei, ceea ce înseamnă că este mai puţin toxic pentru pacient.

„Am căutat vulnerabilităţile cancerului şi acum am descoperit cum putem să ne ghidăm terapiile către una dintre acestea. Am combinat aceste două medicamente pentru a crea un conjugat anticorp-medicament personalizat pentru pacienţii cu acest cancer agresiv. Anticorpul ghidează medicamentul toxic direct către celula canceroasă, ceea ce oferă posibilitatea unei doze mai mici şi a mai puţine efecte secundare adverse care să fie resimţite", a declarat autorul principal, prof. dr. Sophia Karagiannis, într-un comunicat al King's College din Londra.

Ea a precizat că mai sunt multe de făcut înainte ca această terapie să ajungă în clinică, dar cercetătorii se aşteptă ca aceasta să poată oferi noi opţiuni de tratament pentru cancerele cu prognostic nefavorabil.

„Dincolo de acest conjugat anticorp-medicament, sperăm că conceptul nostru va deschide calea pentru ca noi conjugate de acest tip să fie adaptate la grupurile de pacienţi care ar putea beneficia", a mai menţionat cercetătoarea.

Potribit autorilor, cancerul de sân triplu negativ reprezintă o boală diversă din punct de vedere molecular şi clinic.

Prin exploatarea supraexpresiei EGFR şi a moleculelor dereglate ale ciclului celular în grupuri de pacienţi selectaţi, conjugatul anticorp-medicament, dar nu şi anticorpul singur, ar putea opri divizarea celulei canceroase şi ar putea genera funcţii citotoxice specifice împotriva celulelor canceroase, scriu autorii noii cercetări

În fiecare an, aproximativ 8.000 de femei din Marea Britanie sunt diagnosticate cu cancer de sân triplu negativ, care este de obicei mai agresiv decât alte tipuri de cancer de sân şi mai susceptibil de a reveni sau de a se răspândi după tratament, a precizat dr. Simon Vincent, director de servicii, sprijin şi influenţare la Breast Cancer Now.

Această cercetare îmbunătăţeşte înţelegerea proprietăţilor celulelor agresive ale cancerului de sân care sunt rezistente la chimioterapie.

„Cercetarea ne-a adus mai aproape de dezvoltarea unei terapii ţintite care să distrugă aceste celule canceroase, minimizând în acelaşi timp efectele secundare pentru pacienţi", a adăugat dr. Simon Vincent.

Deşi este nevoie de cercetări suplimentare înainte ca acest tratament să poată fi utilizat la oameni, acesta este un pas înainte interesant în dezvoltarea terapiilor ţintite pentru cancerul de sân triplu negativ, potrivit echipei.

„Aşteptăm cu nerăbdare să vedem cum aceste descoperiri ar putea duce la modalităţi noi şi eficiente de abordare a acestei boli devastatoare", a mai precizat reprezentantul Breast Cancer Now.

viewscnt