O nouă tehnică dezvoltată de cercetătorii de la universitatea canadiană McGill pentru manipularea mecanică a celulelor stem extinde potenţialul terapeutic al acestora şi ar putea conduce la noi tratamente.
Terapia cu celule stem a fost anunţată ca o nouă modalitate de a trata numeroase boli, de la scleroza multiplă, Alzheimer şi glaucom la diabetul zaharat de tip 1.
Progresele anticipate nu s-au materializat decât în parte, şi asta pentru că s-a dovedit mult mai dificil decât se credea iniţial controlul tipurilor de celule care se dezvoltă din celulele stem.
„Marele punct forte al celulelor stem este capacitatea lor de a se adapta la organism, de a se replica şi de a se transforma în alte tipuri de celule, fie că acestea sunt celule ale creierului, celule ale muşchiului cardiac, celule osoase sau alte tipuri de celule”, a explicat Allen Ehrlicher, profesor asociat în cadrul Departamentului de Bioinginerie al Universităţii McGill şi titular al Catedrei de Cercetare Canada în Mecanica Biologică, autorul principal al studiului şi cel care a condus echipa de cercetare.
„Dar aceasta este, de asemenea, una dintre cele mai mari provocări în lucrul cu ele”, spune cercetătorul.
Recent, o echipă de la McGill a descoperit că, prin întinderea, îndoirea şi aplatizarea nucleelor celulelor stem în diferite grade, ar putea genera celule precis ţintite pe care le-ar putea manipula pentru a deveni celule osoase sau grase.
Potrivit autorului principal al studiului, primele aplicaţii ale acestei descoperiri vor implica probabil regenerarea osoasă, eventual legate de repararea dentară sau cranio-facială, sau tratamente pentru traumele osoase sau osteoporoză.
Autorii noii cercetări avertizează însă că, este probabil să treacă un deceniu sau două înainte ca aceste noi cunoştinţe în privinţa modului de diferenţiere a celulelor stem să poată fi transpuse în tratamente clinice.
Următorii paşi ai cercetării vor consta în determinarea modului în care mecanismele moleculare care stau la baza diferitelor celule le permit să fie transformate în celule care pot deveni fie celule adipoase (grăsime), fie oase şi apoi transpunerea acestor cunoştinţe în culturi de fibre 3D.