Radioterapia robotizată ar putea îmbunătăţi tratamentul bolilor oculare

Radioterapia robotizată ar putea îmbunătăţi tratamentul bolilor oculare

Un grup de cercetători din Marea Britanie a folosit cu succes un nou sistem robotizat pentru a îmbunătăţi tratamentul unei boli oculare debilitante.

Robotul construit la comandă a fost utilizat pentru a trata degenerescenţa maculară neovasculară umedă legată de vârstă (DMLV), administrând o doză unică, minim invazivă de radiaţii, urmată de tratamentul de rutină al pacienţilor cu injecţii în ochi.

În cadrul studiului de referinţă, publicat marţi, în revista The Lancet, s-a constatat că pacienţii au avut nevoie de mai puţine injecţii pentru un control eficient al bolii, ceea ce ar putea duce la o economie de aproximativ 1,8 milioane de injecţii pe an în întreaga lume.

Degenerescenţa maculară legată de vârstă, forma umedă (exudativă), este o afecţiune oculară debilitantă, în care noi vase de sânge anormale cresc în maculă, stratul de celule din spatele globului ocular care detectează lumina. Vasele încep apoi să scape sânge şi lichid, provocând de obicei o pierdere rapidă, permanentă şi severă a vederii.

La nivel mondial, aproximativ 196 de milioane de persoane suferă de degenerescenţa maculară atrofică legată de vârstă şi se aşteaptă ca numărul persoanelor cu DMLV să crească din cauza îmbătrânirii populaţiei.

În prezent, DMLV umedă este tratată prin injecţii regulate în ochi.

Iniţial, tratamentul îmbunătăţeşte substanţial vederea pacientului, dar, întrucât injecţiile nu vindecă boala, lichidul va începe în cele din urmă să se acumuleze din nou în macula, iar pacienţii vor avea nevoie de injecţii repetate, pe termen lung. Cei mai mulţi pacienţi au nevoie de o injecţie la fiecare 1-3 luni.

Noul tratament poate fi ţintit mult mai bine decât metodele existente, vizând trei fascicule de radiaţii foarte bine focalizate în ochiul bolnav.

Oamenii de ştiinţă de la King's College London, împreună cu medicii de la spitalul universitar King din Sistemul naţional de Sănătate (NHS) au descoperit că pacienţii care au beneficiat de radioterapie robotică au avut nevoie de mai puţine injecţii pentru a-şi controla boala, în comparaţie cu tratamentul standard.

Cercetările au încercat anterior să găsească o modalitate mai bună de a direcţiona radioterapia către macula, cum ar fi prin reconfigurarea dispozitivelor utilizate pentru tratarea tumorilor cerebrale, dar, până acum, nimic nu a fost suficient de precis pentru a ţinti boala maculară care poate produce leziuni cu un diametru mai mic de 1 mm, potrivit autorilor studiului.

„Cu acest sistem robotizat construit special, putem fi incredibil de precişi, folosind fascicule de radiaţii suprapuse pentru a trata o leziune foarte mică în spatele ochiului", a declarat conducătorul studiului şi primul autor al lucrării, profesorul Timothy Jackson, de la King's College London şi chirurg oftalmolog la spitalul universitar al colegiului King.

În general, pacienţii acceptă faptul că trebuie să facă injecţii oculare pentru a ajuta la păstrarea vederii, dar mersul frecvent la spital şi injecţiile repetate în ochi poate reprezenta o povară.

Printr-o mai bună stabilizare a bolii şi prin reducerea activităţii acesteia, noul tratament ar putea reduce numărul de injecţii de care au nevoie pacienţii cu aproximativ un sfert.

Echipa speră că aceste rezultate vor reduce povara tratamentului pe care pacienţii trebuie să o suporte.

Acest studiu a fost condus de cercetători de la King's College London şi de medici spitalul universitar King parte a Sistemului naţional de Sănătate britanic (NHS), în colaborare cu Universitatea Oxford, Universitatea Bristol şi Universitatea Queen's din Belfast.

viewscnt