Rezistenţa la insulină este de obicei asociată cu diabetul zaharat de tip 2. Acum, cercetătorii au descoperit-o şi la pacienţii cu cancer şi au aflat că aceasta poate determina răspândirea mai rapidă a cancerului.
Rezistenţa la insulină este o cauză esenţială a disfuncţiilor metabolice. Disfuncţia metabolică este frecventă la pacienţii cu cancer şi este asociată cu rate mai mari de recidivă a cancerului şi cu o supravieţuire generală redusă.
Cu toate acestea, rezistenţa la insulină este rareori luată în considerare în clinică şi, prin urmare, nu se ştie cât de frecvent apare această afecţiune la pacienţii cu cancer.
În anii 1920, cercetătorii au descoperit că pacienţii cu cancer aveau urina cu un miros dulceag. La început, medicii au fost nedumeriţi, dar în curând şi-au dat seama că acesta era rezultatul unor niveluri ridicate de zahăr din sânge.
„Acesta a fost unul dintre primele lucruri pe care le-am aflat despre pacienţii cu cancer", spune profesorul asociat Lykke Sylow, de la facultatea de ştiinţe medicale şi sănătate, din cadrul universităţii din Copenhaga, care a condus meta-analiza.
Urina cu miros dulceag sugera că şi cancerul afectează nivelul de zahăr din sânge. Dar cum?
Un nou studiu pare că a găsit răspunsul la această întrebare.
În timp ce studiile anterioare au examinat legătura dintre cancer şi insulină, acest nou studiu este primul care compilează cele mai bune cercetări pe această temă, iar răspunsul pare să fie clar:
Capacitatea organismului de a răspunde la insulină este afectată atât la pacienţii cu cancer, cât şi la persoanele cu diabet zaharat de tip 2.
„La pacienţii cu cancer, celulele nu răspund bine la hormonul insulină. Prin urmare, este nevoie de mai multă insulină pentru a crea acelaşi efect la pacienţii cu cancer. Dacă suferiţi de rezistenţă la insulină, corpul dumneavoastră trebuie să producă mai multă insulină decât de obicei pentru a putea regla glicemia", spune Lykke Sylow, unul dintre principalii autori ai noului studiu.
Despre studiu
Cercetătorii au realizat o meta-analiză a 15 studii privind sensibilitatea la insulină şi cancerul. Constatările sugerează că pacienţii cu un diagnostic de cancer sunt foarte rezistenţi la insulină.
Acestea au inclus 187 de pacienţi care sufereau de diferite tipuri de cancer, inclusiv cancer pulmonar şi de colon, şi 154 de subiecţi de control.
Oamenii de ştiinţă au inclus doar studiile care aplicau aşa-numitul standard de aur, care este un mod foarte precis de a analiza sensibilitatea la insulină la om.
Simptomele diabetului zaharat de tip 2, cum ar fi oboseala, setea şi nevoia de a urina mai des, se dezvoltă treptat şi, prin urmare, pot fi greu de depistat.
La pacienţii cu cancer, rezistenţa la insulină poate fi şi mai greu de identificat, deoarece aceştia se confruntă deja cu unele dintre aceste simptome, de exemplu oboseala.
Insulina poate face ca celulele canceroase să se înmulţească
În afară de consecinţele negative ale rezistenţei la insulină, această afecţiune poate provoca şi înmulţirea celulelor canceroase.
„Ştim din studii pe celule, studii pe animale şi unele studii pe oameni că insulina este un hormon de creştere şi că are acelaşi efect asupra celulelor canceroase. Adică, un nivel ridicat de insulină poate face ca celulele canceroase să se înmulţească mai repede", spune cel de-al doilea autor principal al studiului, Joan Màrmol.
Aceasta poate fi o problemă uriaşă pentru pacienţii cu cancer, adaugă el.
În plus, rezistenţa la insulină poate influenţa acumularea de proteine în muşchi, spun cercetătorii,
Adică, dacă organismul nu reuşeşte să răspundă la insulină, va pierde masă şi forţă musculară, iar aceasta este o problemă uriaşă pentru o mulţime de pacienţi cu cancer.
În concluzie, cancerul şi rezistenţa la insulină reprezintă o combinaţie foarte proastă, subliniază specialiştii.
Lykke Sylow speră că oncologii vor începe să verifice nivelul de zahăr din sânge al pacienţilor - chiar şi atunci când acesta pare a fi normal, deoarece rezistenţa la insulină poate fi greu de depistat, pentru că organismul va compensa producând pur şi simplu mai multă insulină.
„Şi dacă descoperă că pacientul suferă de rezistenţă la insulină, trebuie să înceapă să o trateze. Suntem capabili să tratăm rezistenţa la insulină pentru că avem cunoştinţe aprofundate despre această afecţiune - suntem doar obişnuiţi să o asociem doar cu diabetul zaharat de tip 2", precizează ea.
Totuşi, anumite aspecte ale acestei conexiuni necesită mai multe cercetări.
Deoarece disfuncţia metabolică la pacienţii cu cancer se asociază cu o recidivă crescută şi o supravieţuire generală redusă, studiile viitoare ar trebui să analizeze dacă ameliorarea rezistenţei la insulină la această populaţie poate îmbunătăţi aceste rezultate, îmbunătăţind astfel îngrijirea pacienţilor, spun autorii.
„Următorul pas ar fi să încercăm să determinăm cine dezvoltă rezistenţă la insulină. Ce pacienţi cu cancer sunt expuşi riscului în acest caz? Au un anumit tip de cancer sau factori de risc specifici? Sau este poate legat de tratament?", explică Lykke Sylow.
Pe viitor, oamenii de ştiinţă se aşteaptă să vadă mai multe studii pe termen lung despre tratamentul rezistenţei la insulină şi dacă acesta are un efect pozitiv asupra pacienţilor.
Studiul complet a fost publicat în Acta Oncologica.
