Cercetările conduse de Colegioul medical Baylor indică faptul că o nouă terapie poate reduce semnificativ nivelul trigliceridelor la persoanele cu hiperlipidemie mixtă - creşteri ale trigliceridelor şi colesterolului.
Rezultatele, publicate marţi, în revista New England Journal of Medicine - NEJM, demonstrează modul în care medicamentul plozasiran acţionează vizând ApoC3, un reglator cheie al particulelor lipoproteice care transportă resturile de trigliceride şi colesterol faţă de nivelul general al colesterolului LDL.
Potrivit specialiştilor nivelul ridicat de trigliceride reprezintă o problemă de sănătate în cazul multor persoane.
„În timp ce statinele sunt foarte eficiente în tratarea colesterolului ridicat, în special a colesterolului LDL, există încă multe persoane care au trigliceride ridicate persistente. S-a demonstrat că variantele din gene specifice cresc trigliceridele, iar identificarea acestor gene a condus la noi ţinte şi terapii, cum ar fi terapia pe care o studiem în cadrul acestui studiu actual, plozasiran”, a declarat într-un comunicat dr. Christie Ballantyne, profesor de medicină şi şef al departamentului de cercetări cardiovasculare la Baylor.
Acesta este un medicament de interferenţă ARN care vizează molecule ARN specifice din organism care sunt responsabile de producerea APOC3, un reglator cheie al metabolismului lipoproteinelor bogate în trigliceride.
Nivelurile ridicate de APOC3, cauzate de genetică sau de factori metabolici, cum ar fi dieta, obezitatea şi diabetul, încetinesc descompunerea trigliceridelor şi, la rândul lor, pot duce la apariţia bolilor cardiovasculare.
Cercetătorii de la Baylor au urmărit 324 de participanţi la studiul MUIR timp de 48 de săptămâni, împreună cu Borbánya Praxis, Valley Clinical Trials, Arrowhead Pharmaceuticals şi Universitatea Stanford.
Unii participanţi au fost repartizaţi aleatoriu să primească medicamentul sau un placebo. Cei care au primit medicamentul au fost împărţiţi în subgrupuri cărora li s-au administrat doze diferite.
La 24 de săptămâni, cei care luau medicamentul aveau niveluri reduse ale nivelului de trigliceride şi ale altor lipide şi lipoproteine aterogene, care s-au menţinut pe parcursul celor 48 de săptămâni de studiu.
„Acesta este un studiu de fază II; ne-am concentrat pe găsirea celei mai eficiente doze. Dozele mai mari au afectat nivelurile de glucoză la unii participanţi, dar am reuşit să găsim cantităţile potrivite cu eficacitate asupra trigliceridelor şi a altor lipide, cu puţine efecte adverse", a menţionat dr. Ballantyne, care este şi membru al Institutului Inimii din Texas.
O altă observaţie semnificativă a studiului a fost aceea că până la 36 de săptămâni de la ultima doză, efectele medicamentului erau încă evidente.
„Aceste rezultate ne arată că ne îndreptăm în direcţia corectă şi că sunt necesare mai multe studii clinice într-un program mai amplu de fază 3 pentru a aduce această terapie pacienţilor”, a precizat dr. Ballantyne.