Un studiu australian a identificat o legătură între sforăit şi o tensiune arterială ridicată.
Potrivit unui studiu, realizat de oamenii de ştiinţă din domeniul somnului de la Universitatea Flinders din Australia de Sud, persoanele care sforăie în mod regulat noaptea sunt mai predispuse să aibă o tensiune arterială ridicată şi hipertensiune arterială oscilantă.
Hipertensiunea apare atunci când presiunea din vasele de sânge ale unei persoane este prea mare. Aceasta poate provoca daune grave inimii şi poate duce la atac de cord, AVC (accident vascular cerebral), insuficienţă cardiacă şi boli de inimă.
Studiul a constatat că 15% dintre cei peste 12.200 de participanţi au sforăit, în medie, mai mult de 20% pe parcursul nopţii, pe o perioadă de monitorizare de şase luni. De asemenea, cei cu niveluri ridicate de sforăit au avut o tensiune arterială sistolică mai mare cu 3,8 mmHg şi o tensiune arterială diastolică mai mare cu 4,5 mmHg decât participanţii care nu sforăiau.
Studiul echipei de la Flinders este primul care a folosit tehnologii de monitorizare la domiciliu de-a lungul mai multor nopţi, pe o perioadă prelungită, pentru a investiga legătura dintre sforăit şi hipertensiune.
Participanţii la studiu au fost de vârstă mijlocie şi 88% dintre ei erau bărbaţi.
„Pentru prima dată, putem spune în mod obiectiv că există o legătură semnificativă între sforăitul regulat pe timp de noapte şi hipertensiunea arterială", a declarat miercuri, într-un comunicat de presă, Bastien Lechat, autorul principal al cercetării de la Colegiul de medicină şi sănătate publică a universităţii Flinders.
Cercetătorul australian spune că aceste rezultate subliniază importanţa considerării sforăitului ca factor în cadrul asistenţei medicale şi al tratamentului pentru problemele legate de somn, în special în contextul gestionării hipertensiunii.
Sforăitul este un fenomen comun, care afectează un procent mare din populaţie, şi este adesea subestimat în ceea ce priveşte implicaţiile sale negative asupra sănătăţii. Sforăitul şi apneea de somn se suprapun adesea, indicând cauze comune.
„Am observat că la cei care sforăie în mod regulat riscul de a avea hipertensiune arterială oscilantă a fost aproape dublu. Acest risc aproape că s-a dublat din nou la persoanele care sforăiau în mod regulat şi aveau apnee în somn faţă de cele care nu sforăiau în mod regulat", explică profesorul Danny Eckert, director al departamentului de sănătate a somnului de la Universitatea Flinders şi autor principal al lucrării.
Sforăitul poate servi, de asemenea, ca un semn de avertizare timpurie a hipertensiunii arteriale, deoarece calitatea slabă a somnului din cauza sforăitului poate agrava riscul de hipertensiune arterială.
Hipertensiunea arterială este termenul medical pentru tensiunea arterială ridicată pe o perioadă lungă de timp. Aceasta poate duce la probleme grave de sănătate, cum ar fi insuficienţa cardiacă, AVC, boli de inimă sau boli de rinichi.
Publicat în prestigioasa revistă Nature Digital Medicine, acesta este cel mai amplu studiu obiectiv şi primul care utilizează mai multe tehnologii de monitorizare nocturnă la domiciliu pe o perioadă îndelungată pentru a explora asocierea dintre sforăit şi hipertensiune.
Pentru persoanele care se confruntă cu sforăitul şi prezintă semne de somn inadecvat, somnolenţă excesivă sau probleme de respiraţie observate în timpul somnului, specialiştii recomandă contactarea medicului de familie sau a unui specialist.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că 1,28 miliarde de adulţi cu vârste cuprinse între 30 şi 79 de ani din întreaga lume suferă de hipertensiune arterială şi că 46% dintre adulţii cu hipertensiune arterială nu ştiu că au această afecţiune.