Milioane de vieţi ar putea fi salvate de un set revoluţionar de noi vaccinuri pentru o serie de afecţiuni, inclusiv pentru cancer, spun experţii. O importantă firmă farmaceutică a declarat că este încrezătoare că vaccinurile pentru cancer, boli cardiovasculare şi autoimune şi alte afecţiuni vor fi gata până la sfârşitul deceniului (2030).
Studiile privind aceste vaccinuri se dovedesc, de asemenea, „extrem de promiţătoare", iar unii cercetători au afirmat că progresele din ultimii 15 ani au „avansat" în 12 - 18 luni datorită succesului vaccinului Covid.
Dr. Paul Burton, directorul medical al companiei americane farmaceutice şi de biotehnologie Moderna, crede că aceasta va fi capabilă să ofere astfel de tratamente pentru „tot felul de boli" în doar cinci ani.
Compania, care a creat un vaccin de top împotriva coronavirusului, dezvoltă vaccinuri împotriva cancerului care vizează diferite tipuri de tumori.
„Vom avea un vaccin şi va fi foarte eficient, iar asta va salva multe sute de mii, dacă nu milioane de vieţi. Cred că vom putea oferi vaccinuri personalizate împotriva cancerului împotriva mai multor tipuri de tumori diferite oamenilor din întreaga lume", a dpus Burton.
El a mai precizat că mai multe infecţii respiratorii ar putea fi acoperite printr-o singură injecţie - permiţând persoanelor vulnerabile să fie protejate împotriva Covid, gripei şi virusului sinciţial respirator (VSR) - în timp ce terapiile cu ARN mesager (ARNm) ar putea fi disponibile pentru boli rare pentru care nu există în prezent medicamente.
Terapiile bazate pe ARNm funcţionează prin învăţarea celulelor să producă o proteină care declanşează răspunsul imunitar al organismului împotriva bolii.
„Cred că vom avea terapii pe bază de ARNm pentru boli rare care până acum nu puteau fi tratate şi cred că, peste 10 ani, ne vom apropia de o lume în care vom putea identifica cu adevărat cauza genetică a unei boli şi, destul de simplu, vom putea edita şi repara boala folosind tehnologia bazată pe ARNm", a mai menţionat Burton.
Însă oamenii de ştiinţă avertizează că progresul accelerat, care a crescut „cu un ordin de mărime" în ultimii trei ani, va fi irosit dacă nu se menţine un nivel ridicat de investiţii.
Molecula ARNm instruieşte celulele să producă proteine. Prin injectarea unei forme sintetice, celulele pot scoate în evidenţă celulele nedorite pe care sistemul imunitar să le atace.
Un vaccin împotriva cancerului pe bază de ARNm ar alerta sistemul imunitar cu privire la un cancer care se dezvoltă deja în corpul unui pacient, astfel încât acesta să îl poată ataca şi distruge, fără a distruge celulele sănătoase.
Acest lucru implică identificarea fragmentelor de proteine de pe suprafaţa celulelor canceroase care nu sunt prezente pe celulele sănătoase - şi care sunt cele mai susceptibile de a declanşa un răspuns imunitar - şi apoi crearea unor structuri de ARNm care vor instrui organismul cu privire la modul în care să le fabrice.
În acest sens, medicii prelevează o biopsie din tumora unui pacient şi o trimit la un laborator, unde materialul său genetic este secvenţiat pentru a identifica mutaţiile care nu sunt prezente în celulele sănătoase.
Un algoritm de învăţare automată identifică apoi care dintre aceste mutaţii sunt responsabile de creşterea cancerului. În timp, acesta învaţă, de asemenea, ce părţi ale proteinelor anormale pe care le codifică aceste mutaţii sunt cele mai susceptibile de a declanşa un răspuns imunitar. Apoi, este produs ARNm pentru cei mai promiţători antigeni şi inclus într-un vaccin personalizat.
Specialiştii spun că tehnologia cu ARNm nu este doar pentru bolile infecţioase sau doar pentru Covid, iar dovezile din prezent susţin acest lucru.
„Poate fi aplicat în tot felul de domenii de boli, în domeniul cancerului, al bolilor infecţioase, al bolilor cardiovasculare, al bolilor autoimune, al bolilor rare. Avem studii în toate aceste domenii şi toate s-au dovedit extrem de promiţătoare", a precizat oficialul Moderna.
În ianuarie, compania farma a anunţat rezultatele unui studiu în fază avansată al vaccinului său experimental cu ARNm pentru RSV, sugerând că acesta a fost eficient în proporţie de 83,7% în prevenirea a cel puţin două simptome, cum ar fi tusea şi febra, la adulţii cu vârsta de 60 de ani şi peste.
Pe baza acestor date, Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a acordat vaccinului desemnarea de terapie inovatoare, ceea ce înseamnă că revizuirea pentru reglementarea sa va fi accelerată.
În februarie, FDA a acordat aceeaşi desemnare şi unui vaccin personalizat împotriva cancerului al companiei, pe baza rezultatelor recente obţinute la pacienţii cu melanom, un cancer de piele.
Potrivit oficialului companiei, pandemia a accelerat [această tehnologie], şi a permis, mărirea producţiei, „astfel încât am devenit extrem de buni la fabricarea rapidă a unor cantităţi mari de vaccin".
Pfizer a început, de asemenea, recrutarea pentru un studiu clinic în stadiu avansat al unui vaccin antigripal pe bază de ARNm şi are în vedere şi alte boli infecţioase, inclusiv zona zoster, în colaborare cu BioNTech.
„Învăţămintele pe care le-am tras din procesul de dezvoltare a vaccinului Covid-19 au informat abordarea noastră generală în ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea ARNm. Am dobândit cunoştinţe ştiinţifice pentru care am fi avut nevoie de un deceniu în doar un an", a declarat un purtător de cuvânt al Pfizer.
Alte tehnologii de vaccinare au beneficiat, de asemenea, de pe urma pandemiei, inclusiv vaccinurile de ultimă generaţie pe bază de proteine, cum ar fi vaccinul Covid realizat de compania americană de biotehnologie Novavax. Vaccinul ajută sistemul imunitar să creadă că se confruntă cu un virus, astfel încât acesta să dea un răspuns mai puternic.
Potrivit doctorului Richard Hackett, directorul executiv al Coaliţiei pentru Pregătirea pentru Epidemii şi Inovaţii (Cepi), cel mai mare impact al pandemiei a fost scurtarea termenelor de dezvoltare pentru multe platforme de vaccin nevalidate anterior. Acesta a explicat că lucruri care s-ar fi putut derula pe parcursul următorului deceniu sau chiar 15 ani, au fost comprimate într-un an sau un an şi jumătate.