Un medicament deja autorizat pentru cancerul pulmonar reduce la jumătate riscul de deces, potrivit unui nou studiu

Un medicament deja autorizat pentru cancerul pulmonar reduce la jumătate riscul de deces, potrivit unui nou studiu

Un medicament cu administrare orală poate reduce la jumătate riscul de deces pentru un anumit tip de cancer pulmonar, atunci când este administrat zilnic după o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a tumorii, potrivit rezultatelor unui studiu clinic prezentate duminică. Acesta vizează cancerul pulmonar fără celule mici la pacienţii care prezintă mutaţii în gena EGFR.

Rezultatele studiului cu privire la supravieţuirea globală a pacienţilor cu un tip de cancer pulmonar fără celule mici, cel mai frecvent tip, şi care prezintă mutaţii pe receptorul pentru factorul de creştere epidermal (EGFR) au fost făcute publice duminică, la Chicago, în cadrul celei mai mari conferinţe anuale a specialiştilor în cancer, găzduită de Societatea Americană de Oncologie Clinică (ASCO).

Cancerul pulmonar este forma de boală care provoacă cele mai multe decese, cu aproximativ 1,8 milioane de decese în fiecare an la nivel mondial.

Medicamentul  osimertinib este aprobat în Uniunea Europeană pentru tratamentul adjuvant după rezecţia tumorală completă la pacienţii adulţi cu cancer bronho-pulmonar altul decât cu celule mici (NSCLC) în stadiul IB-IIIA, ale căror tumori prezintă mutaţii pe receptorul EGFR.

Mutaţiile EGFR, afectează între 10 - 25% dintre pacienţii cu cancer pulmonar în Statele Unite şi Europa şi între 30 - 40% în Asia.

La studiul clinic, denumit ADAURA, au participat 682 de pacienţi cu NSCLC şi mutaţia EGFR aflaţi în stadii timpurii ale bolii (stadiile 1b - 3a), şi care au suferit o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea tumorii primare, în peste 20 de ţări.

În astfel de cazuri, majoritatea pacienţilor se confruntă cu revenirea cancerului în ciuda operaţiei şi a chimioterapiei ulterioare.

În cadrul studiului, jumătate dintre pacienţi au luat tratamentul zilnic, iar cealaltă jumătate un placebo pentru a evaluat dacă tratamentul poate ţine cancerul sub control.

Potrivit rezultatelor, medicamentul oral a dus la o reducere cu 51% a riscului de deces pentru pacienţii trataţi, în comparaţie cu placebo.

După cinci ani, 88% dintre pacienţii care au luat tratamentul erau încă în viaţă, faţă de 78% dintre pacienţii care au luat placebo.

Aceste date sunt „impresionante", a declarat Roy Herbst de la Universitatea Yale, care a făcut prezentarea la Chicago.

Medicamentul ajută la „prevenirea răspândirii cancerului la creier, la ficat, la oase", a adăugat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Aproximativ o treime din cazurile de cancere fără celule mici pot fi operate atunci când sunt depistate, a menţionat el.

Medicamentul osimertinib, care vizează receptorul EGFR, a fost dezvoltat de grupul farmaceutic AstraZeneca şi este comercializat sub denumirea Tagrisso.

Grupul urmează să ofere detalii despre impactul combinării medicamentului osimertinib cu chimioterapia la pacienţii care suferă de cancer pulmonar cu mutaţia EGFR în stadiu avansat, spre finalul acestui an.

viewscnt