Un tratament oral cu administrare o dată pe zi, pentru persoanele cu vârsta de 12 ani şi peste cu alopecie areata (AA) severă a fost autorizat în Statele Unite.
Alopecia areata sau pelada (AA) este o afecţiune în care sistemul imunitar atacă foliculii de păr şi determină căderea părului.
Boala autoimună, inflamatorie, cronică, care se prezintă clasic sub forma de plăci alopecice circulare la nivelul scalpului, afectează în mod egal ambele sexe şi poate debuta la orice vârstă.
Specialiştii întâlnesc mai frecvent boala la persoane de vârstă tânără, de obicei în adolescenţă, dar afecţiunea nu ocoleşte nici adulţii.
Aproximativ 2% din populaţia globului poate dezvolta o formă de AA.
Medicamentul, un inhibitor de kinază care inhibă familia de kinaze Janus kinaza 3 (JAK3) şi tirozina kinaza exprimată în carcinomul hepatocelular (TEC), a fost autorizat autorizat de către Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) pentru persoanele cu vârsta de 12 ani şi peste.
Inhibarea JAK3 şi a membrilor familiei de kinaze TEC poate bloca semnalizarea citokinelor şi activitatea citolitică a celulelor T, care este implicată în patogeneza alopeciei areata.
Decizia face ca Litfulo (ritlecitinib), produs de gigantul american Pfizer, să fie primul medicament autorizat pentru tratamentul acestei afecţiuni la adolescenţi.
Autorizarea s-a bazat pe datele unui studiu aflat aproape de finalizare, care a arătat o acoperire a părului de 80% sau mai mult după şase luni de utilizare a medicamentului în comparaţie cu un placebo.
Medicamentul, care va fi disponibil în următoarele săptămâni, este al doilea tratament sistemic care obţine aprobarea după Olumiant (baricitinib) de la Eli Lilly, utilizat pentru tratarea afecţiunii la adulţi.
„În timp ce pacienţii pot începe să dezvolte simptome de alopecia areata la orice vârstă, majoritatea oamenilor încep să prezinte semne în adolescenţă, la douăzeci sau treizeci de ani, astfel încât să avem un agent aprobat pentru adolescenţi este un salt semnificativ înainte", a declarat pentru Reuters dr. Brittany Craiglow, profesor asociat de dermatologie la facultatea de medicină Yale.
Tratamentele sistemice vizează de obicei cauza bolii şi au impact asupra întregii funcţii a organismului, inclusiv asupra sistemului imunitar.
Alte tratamente pentru alopecia areata - care includ steroizi pe cale orală şi medicamente topice - vizează doar anumite părţi afectate ale corpului.
Numai în Statele Unite, AA afectează 300.000 de persoane anual.
Boala a câştigat o atenţie sporită după ce actriţa şi prezentatoarea de talk-show, Jada Pinkett Smith, care suferă de această afecţiune, a fost în centrul unei controverse la Premiile Oscar din 2022.
Pfizer ar putea stabili preţul produsului său în mod competitiv cu cel al Olumiant, a declarat analistul BMO Capital, Keith Tapper, înainte de aprobare.
Olumiant are un preţ de listă de 2.622 de dolari pentru o rezervă de 30 de zile de comprimate de 2 micrograme sau de 5.244 de dolari pentru o rezervă de 30 de zile de comprimate de 4 micrograme, potrivit site-ului Eli Lilly.