Afecţiunile oculare care cauzează pierderea vederii sunt complicaţii comune ale diabetului, afectând aproape 8 milioane de americani - o statistică care este posibil aproape să se dubleze până în 2040, potrivit Institutului Naţional american de Sănătate (NIH). Acum, există dovezi că un medicament experimental poate preveni sau încetini pierderea vederii la persoanele cu diabet. Rezultatele provin dintr-un studiu care a folosit organoizi de retină de şoarece, dar şi de om şi linii de celule oculare.
Echipa s-a concentrat pe modelele a două afecţiuni oculare diabetice comune: retinopatia diabetică proliferativă şi edemul macular diabetic, ambele afectând retina, ţesutul care detectează lumina din spatele ochiului şi care transmite, de asemenea, semnale de vedere către creier.
În cazul retinopatiei diabetice proliferative, noi vase de sânge se dezvoltă excesiv pe suprafaţa retinei, provocând sângerări sau desprinderi de retină şi pierderea profundă a vederii.
În edemul macular diabetic, vasele de sânge din ochi scurg lichid, ceea ce duce la umflarea retinei centrale, deteriorând celulele retinei responsabile de vederea centrală.
Rezultatele studiului, publicate la 25 mai în Journal of Clinical Investigation - JCI, arată că un compus numit 32-134D, care s-a dovedit anterior că încetineşte creşterea tumorilor hepatice la şoareci, a prevenit boala vasculară a retinei diabetice prin scăderea nivelului unei proteine numite HIF, sau factor inductibil în hipoxie.
Dozele de 32-134D s-au dovedit a fi, de asemenea, mai sigure decât un alt tratament care vizează, de asemenea, HIF şi care este în curs de investigare pentru tratarea oftalmopatiei diabetice.
Tratamentul actual atât pentru retinopatia diabetică proliferativă, cât şi pentru edemul macular diabetic, include injecţii oculare cu terapii împotriva factorului de creştere al endoteliului vascular (anti-VEGF).
Deşi terapiile anti-VEGF pot opri creşterea şi scurgerea vaselor de sânge din retină la pacienţii cu diabet, aceste tratamente nu sunt eficiente pentru mulţi pacienţi şi pot provoca efecte secundare în cazul utilizării prelungite, cum ar fi creşterea presiunii interne a ochiului sau deteriorarea ţesutului ocular.
Autorii noului studiu, spun că, în general, ideea de a inhiba HIF, o proteină fundamentală în organism, a generat preocupări legate de toxicitatea pentru multe ţesuturi şi organe.
Însă, atunci când echipa a analizat o bază de medicamente cu inhibitori deHIF şi a efectuat teste extinse, a ajuns să constate că „medicamentul examinat în acest studiu, 32-134D, a fost remarcabil de bine tolerat în ochi şi a redus în mod eficient nivelurile HIF în ochii bolnavi", spune dr. Akrit Sodhi, profesor asociat de oftalmologie la facultatea de medicină a universităţii Johns Hopkins şi la Institutul oftalmologic Wilmer.
HIF, un tip de proteină cunoscut sub numele de factor de transcripţie, are capacitatea de a activa sau dezactiva anumite gene, inclusiv factorul de creştere endotelială vasculară (VEGF), în tot corpul.
În ochi, nivelurile ridicate de HIF determină gene precum VEGF să crească producţia de vase de sânge şi scurgerile de sânge în retină, contribuind la pierderea vederii.
Pentru a testa medicamentul experimental 32-134D, cercetătorii au dozat mai multe tipuri de linii de celule retiniene umane asociate cu expresia proteinelor care favorizează producţia de vase de sânge şi scurgerile.
Când au măsurat genele reglate de HIF în celulele tratate cu 32-134D, au constatat că expresia acestora revenise la niveluri aproape normale, ceea ce este suficient pentru a opri crearea de noi vase de sânge şi pentru a menţine integritatea structurală a acestora.
Cercetătorii au testat, de asemenea, 32-134D pe două modele diferite de şoareci adulţi cu boli oculare diabetice.
În ambele modele, injecţiile au fost administrate în ochi. La cinci zile după injectare, cercetătorii au observat niveluri diminuate de HIF şi au văzut, de asemenea, că medicamentul a inhibat în mod eficient crearea de noi vase de sânge sau a blocat scurgerile acestora în ochi, încetinind astfel progresia bolii oculare la aceste animale.
Cercetătorii au fost, de asemenea, surprinşi să constate că 32-134D a rezistat în retină la niveluri active timp de aproximativ 12 zile după o singură injecţie, fără a provoca moartea celulelor retiniene sau păierderea ţesutului.
„Studiul evidenţiază modul în care inhibarea HIF cu 32-134D nu este doar o abordare terapeutică potenţial eficientă, ci şi una sigură", susţine dr. Sodhi, care a subliniat că sunt necesare studii suplimentare pe modele animale înainte de a trece la studiile clinice.
