Pentru mulţi pacienţi cu insuficienţă ireversibilă de organe, transplantul de organe este o procedură care salvează vieţi. Dar sistemul imunitar al organismului împiedică frecvent succesul transplantului de organe, identificând organul transplantat ca fiind străin şi atacându-l. Acest răspuns imunitar, cunoscut sub numele de respingere a organului, poate provoca insuficienţa organului transplantat şi, în cazuri extreme, poate cauza decesul.
Un anticorp inovator cu potenţial în tratamentul pentru scleroza laterală amiotrofică (SLA) a reuşit să prevină cu succes respingerea rinichilor transplantaţi la primate non-umane, dând undă verde pentru testarea pe primii beneficiari de transplant umani.
Dacă testele clinice pe oameni vor dovedi cu succes siguranţa şi eficacitatea sa, tratamentul ar putea îmbunătăţi semnificativ perspectivele transplantului de organe în viitor.
„Această abordare mai puţin toxică este urmărită de peste 20 de ani şi cred că, în sfârşit, ne aflăm la un punct de cotitură", spune imunologul şi chirurgul de transplant Allan Kirk, de la Universitatea Duke.
„Ar putea fi un mare progres pentru persoanele care au nevoie de transplant de organe", a menţionat el.
Anticorpul monoclonal AT-1501 a redus ratele de respingere fără a creşte nevoia de medicamente imunosupresoare sau fără a provoca o creştere a formării de cheaguri de sânge, care s-a dovedit un efect secundar al unei versiuni anterioare a tratamentului.
Acelaşi medicament s-a dovedit a fi promiţător şi în ceea ce priveşte încetinirea progresiei SLA într-un studiu clinic de fază II, finalizat anul trecut.
Demonstrarea unei eficacităţi similare la primitorii de organe ar putea oferi o abordare cu totul nouă în ceea ce priveşte atenuarea propriului răspuns imunitar.
„Medicamentele actuale pentru a preveni respingerea organelor sunt bune în general, dar au multe efecte secundare", spune chirurgul-cercetător Imran Anwar de la Universitatea Duke.
Potrivit medicului, aceste terapii suprimă sistemul imunitar, expunând pacienţii la riscul de infecţii şi de deteriorare a organelor, iar multe dintre ele cauzează complicaţii neimune, cum ar fi diabetul şi hipertensiunea arterială.
Anticorpii monoclonali precum AT-1501 sunt concepuţi pentru a acţiona la fel ca anticorpii umani prin clonarea unui singur tip de celulă imunitară.
AT-1501 ţinteşte o proteină specifică numită ligand CD40 de pe suprafaţa unor celule T, un tip de celule albe din sânge implicate în răspunsul imunitar.
El acţionează ca un anticorp împotriva activării celulelor T prin legarea la ligandul CD40. Inhibarea activării celulelor T în acest mod ajută la prevenirea răspunsurilor imune şi inflamatorii multiple care contribuie la respingerea organului transplantat.
AT-1501 a fost testat pentru siguranţă şi eficacitate în transplanturile de rinichi la macacii rhesus şi în transplanturile de insule pancreatice la maimuţele cynomolgus.
Fiind ţesuturi responsabile de producerea insulinei din organism, transplanturile de celule insulare au fost aprobate recent de către autoritatea de reglementare americană, FDA, pentru tratarea diabetului zaharat de tip 1.
Animalele cărora li s-a administrat AT-1501 după tratamentele de transplant au avut mai puţine complicaţii precum pierderea în greutate sau reactivarea virusului latent citomegalovirus, adesea observate după tratamentele convenţionale de suprimare a sistemului imunitar.
„Aceste date susţin AT-1501 ca agent sigur şi eficient pentru a promova atât supravieţuirea şi funcţia transplantului de insule şi rinichi şi ne permit să avansăm imediat în testele clinice", spune dr. Kirk.
Se aşteaptă ca AT-1501 să fie utilizat în combinaţie cu agenţii imunosupresori existenţi care vizează alte aspecte ale răspunsului imunitar, aşa cum este standardul actual de tratament în transplantul de rinichi şi de insule.
„Obiectivul din ultimele decenii a fost acela de a dezvolta medicamente noi, mai puţin toxice", explică dr. Anwar. „Avem speranţa că acest anticorp ne apropie de acest obiectiv", precizează el.
Studiul, finanţat în parte de Eledon Pharmaceuticals, compania care dezvoltă AT-1501, a fost publicat în Science Translational Medicine.
