Un studiu recent arată că ar putea exista o modalitate mai eficientă de tratare a melanomului prin utilizarea ascorbatului (vitamina C) pentru a creşte daunele aduse ADN-ului în celulele canceroase, ceea ce duce la moartea acestora potrivit unui studiu publicat.
Descoperirile sunt publicate în revista Free Radical Biology and Medicine.
O echipă de cercetare multidisciplinară a constatat că celulele de melanom au mai multe leziuni ale ADN-ului şi mai puţine apărări antioxidante în comparaţie cu celulele normale ale pielii.
Atunci când au fost tratate cu peroxid de hidrogen şi vitamina C, celulele de melanom au prezentat şi mai multe leziuni ale ADN-ului şi rate mai mari de moarte celulară, în timp ce celulele normale au fost protejate.
În plus, rezultatele studiului au arătat că vitamina C a sporit eficienţa unui medicament existent pentru melanom, elesclomol.
Prof. Marcus Cooke, preşedinte al Departamentului de Bioştiinţe Moleculare de la Universitatea din Florida. a declarat că există o istorie îndelungată a studiului impactului pe care vitamina C îl are asupra ADN-ului şi a celulelor pielii, ceea ce a ajutat la ghidarea actualului studiu.
„Am studiat efectele antioxidanţilor încă de la sfârşitul anilor 1990 şi am fost fascinaţi de capacitatea vitaminei C de a acţiona ca prooxidant (care cauzează deteriorarea ADN-ului) şi antioxidant (care previne deteriorarea ADN-ului), precum şi de capacitatea sa aparentă de a ajuta la modularea reparării ADN-ului. Acest lucru, coroborat cu interesul nostru de lungă durată pentru biologia pielii/radiaţiile solare ultraviolete, care datează tot din anii 1990, ne-a condus la studiul de faţă", a declarat prof. Cooke.
Constatările acestui studiu arată că celulele de melanom au niveluri mai ridicate de deteriorare a ADN-ului decât keratinocitele (principalul tip de celule care se găsesc în epidermă).
Echipa a descoperit că aceste daune sunt proporţionale cu cantitatea de melanină care se află în melanocite - cu cât mai multă melanină, cu atât mai multe daune, a explicat el.
„Acest lucru se întâmplă în celule care nici măcar nu au fost expuse la lumina soarelui, ceea ce sugerează că melanina din interiorul celulelor poate provoca daune în celulele de melanom”.
„Studiul nostru arată că nivelurile de specii reactive potenţial dăunătoare au fost proporţionale cu cantitatea de melanină, iar nivelurile de antioxidanţi protectori invers proporţionale. Ţinând cont de toate acestea, am continuat să descoperim că putem exploata această situaţie pentru a distruge selectiv celulele de melanom", a adăugat prof. Cooke.
El a subliniat că studii şi teste clinice suplimentare ar consolida aceste descoperiri şi ar ajuta la trecerea la includerea ascorbatului ca accesoriu în tratament.
„Având în vedere că ascorbatul este deja bine studiat şi se ştie că este bine tolerat, cred că medicii ar putea include ascorbatul ca un accesoriu la tratamentul existent pentru a îmbunătăţi abordările existente, dacă acestea acţionează prin inducerea de leziuni ale ADN-ului, aşa cum face elesclomolul”, a precizat el.
Biomarkerii de stres oxidativ folosiţi de laboratorul din Florida sunt deosebit de potriviţi pentru studii clinice, spune profesorul şi ar putea contribui la sprijinirea biomonitorizării in vivo (organisme cu celule vii întregi) a pacienţilor, în cazul în care studiile clinice ar fi demarate.
