Depistarea şi tratarea persoanelor cu astm sau bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC) nediagnosticate a îmbunătăţit starea de sănătate a acestora şi a redus numărul de vizite la cabinetul medical pentru simptome respiratorii în anul următor diagnosticării, potrivit unui studiu clinic în premieră mondială publicat în revista medicală NEJM.
Se estimează că 70% dintre persoanele cu astm sau BPOC sunt nediagnosticate. Un studiu canadian este primul care dovedeşte că tratarea acestor afecţiuni face o diferenţă reală în ceea ce priveşte sănătatea şi calitatea vieţii pacienţilor.
Cum a identificat echipa de cercetare cazurile nediagnosticate?
Adulţii cu astm sau BPOC nediagnosticate au o calitate a vieţii mai proastă, apelează mai mult la asistenţă medicală şi sunt mai puţin productivi la locul de muncă decât adulţii sănătoşi, potrivit unui studiu canadian.
Echipa care a condus studiul lucrează la modalităţi de depistare timpurie a pacienţilor cu astm şi BPOC, iar aceste constatări sugerează că acest lucru le-ar putea îmbunătăţi semnificativ viaţa.
„Constatările studiului nostru sugerează că, dacă putem depista şi trata din timp persoanele cu BPOC şi astm, le putem îmbunătăţi semnificativ viaţa. Acesta este primul studiu care demonstrează că tratarea acestor persoane face o diferenţă reală în ceea ce priveşte sănătatea şi calitatea vieţii", a declarat conducătorul studiului, dr. Shawn Aaron, cercetător principal şi specialist în afecţiuni pulmonare la Spitalul din Ottawa şi profesor la universitatea canadiană.
Pentru a identifica persoanele cu astm şi BPOC nediagnosticate, echipa de cercetare a făcut un sondaj telefonic aleatoriu în 17 locaţii de studiu din Canada, în perioada 2017-2023. Un apel telefonic automat întreba dacă vreun adult din gospodărie a avut dificultăţi inexplicabile de respiraţie, respiraţie şuierătoare, tuse prelungită sau a tuşit mucus în ultimele şase luni.
Cele 26.905 persoane care au raportat aceste simptome au completat chestionare. Cei cu cele mai mari şanse de a avea astm sau BPOC au făcut un test de spirometrie respiratorie, standardul de aur pentru diagnosticare.
În total, 595 de persoane au fost diagnosticate cu astm sau BPOC, iar 508 au fost de acord să participe la un studiu randomizat controlat pentru a compara diferite tipuri de îngrijire.
Jumătate dintre persoanele participante la studiu au fost repartizate aleatoriu pentru îngrijire obişnuită (îngrijire oferită de furnizorul lor de asistenţă medicală primară sau de o clinică fără programare), în timp ce cealaltă jumătate a fost tratată de un specialist în pneumologie şi de specialişti în astm/BPOC (o asistentă medicală sau un terapeut de respiraţie cu pregătire specială).
Persoanele din acest grup au primit inhalatoare pentru a-şi trata astmul sau BPOC şi au fost învăţate cum să le folosească. De asemenea aceştia au primit tratament pentru renunţarea la fumat, consiliere în materie de exerciţii fizice şi de greutate, precum şi vaccinuri împotriva pneumoniei şi gripei, dacă era cazul.
Dintre pacienţii consultaţi de un specialist în pneumologie, 92% au început să ia medicamente pentru astm sau pentru BPOC, în comparaţie cu 60% dintre pacienţii care au primit îngrijiri obişnuite.
Tratarea astmului şi a BPOC nediagnosticate duce la mai puţine vizite la serviciile medicale
Cercetătorii au constatat că pacienţii consultaţi de un specialist în pneumologie pentru astm/BPOC au avut în medie 0,53 vizite de asistenţă medicală pe an pentru simptome respiratorii în anul de după diagnosticare, comparativ cu 1,12 vizite în grupul de îngrijire obişnuită.
În plus, la pacienţii consultaţi de un specialist în pneumologie, scorul mediu la chestionarul respirator a crescut cu 10,2 puncte, faţă de 6,8 puncte pentru grupul de îngrijire obişnuită. O creştere de patru puncte înseamnă o îmbunătăţire a stării de sănătate şi a calităţii vieţii.
În lumea reală, nu toată lumea poate consulta un specialist în pneumologie, explică dr. Aaron. Vestea bună este că, atâta timp cât un pacient este diagnosticat şi tratat, simptomele sale se vor îmbunătăţi, spune medicul.
Persoanele din studiu care au mers la un control la un specialist în pneumologie au avut rezultate excelente, a precizat specialistul canadian.
Astmul afectează 8% dintre adulţii canadieni şi se poate dezvolta la orice vârstă, în timp ce BPOC afectează 8% dintre canadienii cu vârsta de peste 60 de ani.
Dr. Aaron spune că cel mai bun mod de a identifica mai multe cazuri de astm şi BPOC nediagnosticate este ca pacienţii să facă un control medical.
„Mulţi oameni ştiu să ceară teste pentru cancerul de sân şi cancerul de colon atunci când observă anumite semne. În mod ideal, ei ar putea cere un test de spirometrie atunci când observă simptome ale bolilor respiratorii cronice", spune dr. Aaron, precizând că populaţia nu trebuie să suporte aceste probleme respiratorii atunci când există tratamente eficiente disponibile.
Cercetări anterioare ale echipei canadiene au constatat că până şi stadiile incipiente ale acestor boli sunt legate de o calitate mai proastă a vieţii, de o mai mare utilizare a asistenţei medicale şi de scăderea productivităţii la locul de muncă.
Studiul a fost publicat pe 19 mai, în revista New England Journal of Medicine - NEJM.