Oamenii de ştiinţă au folosit tehnici avansate pentru a detecta dacă pacienţii aflaţi în comă - o stare prelungită de pierdere a conştienţei - sau în stare vegetativă puteau urma instrucţiunile cercetătorilor.
Un studiu, condus de experţi de la clinica universitară Harvard, Mass General Brigham, a constatat că scanările cerebrale pot detecta starea de conştienţă la unii pacienţi cu leziuni cerebrale, neresponsivi la mediu.
Sindromul cunoscut sub numele de disociere cognitiv-motorie (DCM) poate apărea atunci când o persoană aflată în comă sau în stare vegetativă pare să nu reacţioneze, dar prezintă totuşi activitate cerebrală legată de gândirea intenţionată.
Pentru aceşti pacienţi, capacităţile cognitive (de gândire) depăşesc capacităţile motorii şi, prin urmare, sunt disociate de acestea.
Studiul sugerează că, un sfert dintre pacienţii aflaţi în comă după o leziune cerebrală gravă pot efectua în continuare sarcini cognitive.
În cadrul studiului, 241 de participanţi cu leziuni cerebrale grave care nu au răspuns atunci când li s-a dat o instrucţiune simplă au fost evaluaţi cu RMN funcţional (RMNf), electroencefalografie (EEG) sau ambele teste.
În timpul acestor teste, participanţilor li s-au dat instrucţiuni, precum „imaginaţi-vă că vă deschideţi şi închideţi mâna”, urmate, 15-30 de secunde mai târziu, de „nu vă mai imaginaţi că vă deschideţi şi închideţi mâna”.
Folosind date de la şase centre din Marea Britanie, Statele Unite şi Europa, studiul a constatat că disocierea cognitiv-motorie a fost detectată la 60 din cei 241 de pacienţi.
Din grup, 11 au fost evaluaţi cu RMNf, 13 doar cu EEG, iar 36 cu ambele tehnici.
Răspunsurile cerebrale de la RMNf şi EEG au arătat că 60 (25%) dintre participanţi au urmat în mod repetat această instrucţiune timp de câteva minute, fără să prezinte însă semne vizibile la exterior.
Potrivit autorilor studiului, publicat joi în revista New England Journal of Medicine - NEJM, pacienţii care demonstrează DCM, înţeleg limbajul, îşi amintesc instrucţiunile şi îşi pot menţine atenţia, chiar dacă par să nu reacţioneze (neresponsivi).
„Unii pacienţi cu leziuni cerebrale grave nu par să proceseze lumea exterioară din jurul lor. Cu toate acestea, atunci când sunt evaluaţi cu tehnici avansate, cum ar fi RMNf şi EEG bazate pe diferite sarcini (acţiuni), putem detecta o activitate cerebrală care sugerează contrariul”, a declarat într-un comunicat al spitalului autorul principal al studiului, Yelena Bodien, cercetător la Spaulding-Harvard Sisteme model de leziuni cerebrale traumatice şi Centrul pentru Neurotehnologie şi Neurorecuperare, de la Spitalul general Massachusetts.
„Aceste rezultate ridică întrebări etice, clinice şi ştiinţifice esenţiale - cum ar fi cum putem valorifica această capacitate cognitivă invizibilă pentru a stabili un sistem de comunicare şi a promova recuperarea ulterioară?”, a indicat cercetătoarea
În urma unei leziuni cerebrale semnificative, persoanele pot avea o tulburare a stării de conştienţă, care poate include coma, o stare vegetativă sau o stare minimum conştientă.
De la publicarea primului studiu care a demonstrat disocierea cognitiv-motorie la persoanele cu tulburări a stării de conştienţă în urmă cu aproape două decenii, centrele medicale din întreaga lume au constatat că această afecţiune apare la aproximativ 15-20% dintre pacienţii neresponsivi.
Cu toate acestea, studiul actual sugerează că ar putea fi prezentă la 25% dintre pacienţi, sau chiar mai mult.
Disocierea motorie-cognitivă a fost cea mai frecventă la participanţii evaluaţi cu RMNf şi EEG, ceea ce sugerează că ar putea fi necesare mai multe teste, folosind abordări diferite, pentru ca medicii să nu rateze prezenţa stării de conştienţă a pacienţilor cu leziuni grave ale creierului.
Acest studiu a inclus datele participanţilor din şase centre medicale diferite din Statele Unite, Regatul Unit şi Europa, colectate pe parcursul a aproximativ 15 ani. Fiecare centru medical şi-a dezvoltat şi şi-a testat riguros metodele de detectare a disociaţiei motorii cognitive pentru a minimiza posibilitatea ca un rezultat pozitiv să fie obţinut în mod fals.
Unele site-uri au recrutat participanţi din secţia de terapie intensivă la doar câteva zile după ce au suferit o leziune cerebrală gravă, adesea în urma unei traume precum un accident de maşină, un accident vascular cerebral (AVC) sau un stop cardiac.
Alte clinici au inclus participanţi care au suferit leziunile cerebrale cu luni sau chiar ani în urmă şi trăiau în centre de îngrijire medicală sau la domiciliu.
Autorii notează că această constatare poate reflecta complexitatea sarcinilor şi subliniază nivelul ridicat al abilităţilor de gândire necesare pentru a le îndeplini.
Simplul fapt de a şti că o persoană este conştientă din punct de vedere cognitiv şi mai capabilă decât pare imediat, poate modifica substanţial îngrijirea sa clinică.
„Familiile ne-au spus că, odată ce un rezultat pozitiv al unui test care dezvăluie disocierea cognitiv motrică este împărtăşit cu echipa clinică a pacienţilor, acesta poate schimba modul în care echipa interacţionează cu persoana iubită”, a declarat Bodien.
„Dintr-o dată, echipa acordă mai multă atenţie semnelor comportamentale subtile care ar putea fi sub control volitiv, sau vorbeşte cu pacientul, sau pune muzică în cameră. Pe de altă parte, incapacitatea de a detecta disocierea cognitiv-motorie poate avea consecinţe grave, inclusiv retragerea prematură a suportului vital, pierderea semnelor stării de conştienţă şi lipsa accesului la reabilitare intensivă”.
„Constatăm că acest tip de disociere bruscă a capacităţilor cognitive păstrate şi fără dovezi comportamentale ale acestora nu este neobişnuit. Cred că acum avem o obligaţie etică de a ne angaja cu aceşti pacienţi, de a încerca să îi ajutăm să se conecteze la lume”, a declarat autorul principal al studiului, dr. Nicholas Schiff, profesor de neurologie şi neuroştiinţe în cadrul Institutul Feil de Cercetare a Creierului şi Minţii de la Weill Cornell Medicine.
Grupul de cercetare studiază de douăzeci de ani acest fenomen şi subliniază necesitatea unui efort susţinut în beneficiul pacienţilor care prezintă o tulburare a stării de conştienţă prin cercetare medicală sistematică, dezvoltare tehnologică şi o infrastructură clinică mai bună.
O limitare a studiului a fost faptul că testarea nu a fost standardizată; fiecare dintre clinicile de studiu a testat pacienţii în propriul mod, creând variabilitate în cadrul datelor. În plus, mulţi participanţi au fost înscrişi deoarece membrii familiei au auzit despre studiu şi au contactat cercetătorii.
Această abordare de recrutare limitează capacitatea cercetătorilor de a determina prevalenţa globală a disociaţiei motorii cognitive.
Nu există recomandări profesionale care să stipuleze modul în care disocierea motorie cognitivă ar trebui evaluată şi majoritatea centrelor nu sunt în măsură să furnizeze aceste teste.
„Pentru a ne continua progresul în acest domeniu, trebuie să validăm aceste instrumente şi să dezvoltăm abordări pentru evaluarea sistematică şi pragmatică a pacienţilor care nu răspund, astfel încât testarea să fie mai accesibilă”, a mai spus Bodien.
Disocierea motorie cognitivă nu este neobişnuită, dar sunt necesare resurse şi infrastructură pentru a optimiza detectarea acestei afecţiuni şi pentru a oferi sprijin adecvat pacienţilor şi familiilor acestora, spun specialiştii.
Cercetătorii au adăugat că descoperirile pot stimula cercetarea intervenţiilor specifice pentru a promova comunicarea eficientă, inclusiv interfeţele creier-computer.
O echipă separată de cercetători de la Mass General Brigham investighează în prezent interfeţele creier-computer (BCI) ca o potenţială intervenţie care ar putea avea într-o zi aplicaţii pentru multe tipuri de pacienţi incapabili să comunice eficient.
Un alt studiu publicat în acelaşi număr al revistei NEMJ de coautorul acestui studiu, dr. Leigh Hochberg, de la departamentul de Neurologie şi Centrul pentru Neurotehnologie şi Neurorecuperare al Spitalului Mass General, a raportat că un bărbat cu scleroză laterală amiotrofică (SLA) şi dificultăţi grave de vorbire a folosit un implant cerebral experimental pentru a converti vorbirea afectată în text pe un ecran.
