Un studiu sugerează că hepatita E ar putea fi o infecţie cu transmitere sexuală

Un studiu sugerează că hepatita E ar putea fi o infecţie cu transmitere sexuală

Cercetătorii au descoperit că virusul hepatitei E este asociat cu lichidul seminal la porci, ceea ce sugerează că virusul poate fi atât transmis pe cale sexuală, cât şi legat de infertilitatea masculină.

Hepatita E (HEV) este principala cauză a infecţiei virale acute a ficatului la om la nivel mondial, mai ales în regiunile în curs de dezvoltare, unde condiţiile sanitare sunt precare.

Virusul este, de asemenea, endemic la porcii din Statele Unite - deşi este prezent mai ales în organe decât în muşchi şi este eliminat atunci când carnea este gătită.

Deoarece HEV a fost asociat cu complicaţii fatale în timpul sarcinii şi cu rapoarte de infertilitate masculină în ţările în curs de dezvoltare, cercetătorii de la Universitatea de Stat din Ohio au explorat contagiozitatea sa la porci, a căror anatomie reproductivă seamănă foarte mult cu cea a oamenilor.

După inocularea porcilor cu HEV, echipa a descoperit că virusul circula în sânge şi era eliminat în fecale, ceea ce înseamnă că porcii erau infectaţi, dar nu prezentau simptome clinice - cazurile asimptomatice sunt frecvente şi la oameni.

Rezultatele studiului, publicate în revista PLOS Pathogens, au arătat, de asemenea, că HEV era prezent pe capul spermatozoizilor şi că aceleaşi particule virale au început să se reproducă şi au infectat culturi de celulele hepatice umane.

„Este primul studiu care demonstrează această asociere a virusului hepatitei E cu celula lichidului seminal", a declarat într-un comunicat primul autor Kush Yadav, de la Centrul pentru Sănătatea Animalelor Alimentare din Ohio, Statele Unite.

Studiile viitoare ale echipei vor fi îndreptate spre înţelegerea asocierii dintre virusul hepatitei E şi  spermatozoizi din punct de vedere mecanic şi spre utilizarea modelelor animale pentru a vedea dacă are loc transmiterea sexuală a virusului.

Organismele cu transmitere sexuală sunt cele capabile să găsească un refugiu sigur în testicule, unde sunt protejate de o barieră sânge-testicule pe care celulele imunitare nu o pot traversa.

Pe lângă tulburările de sarcină şi de reproducere legate de HEV, există semne că acesta poate duce şi la tulburări pancreatice şi neurologice la om. Din punct de vedere tradiţional, s-a presupus că infecţiile clinice - chiar şi la femeile însărcinate - sunt legate de transmiterea fecală pe cale orală.

Echipa studiază HEV şi alte virusuri la animale - în special cele capabile să infecteze oamenii, iar această lucrare face parte dintr-un studiu mai amplu la porci care examinează tulpinile HEV rezistente la antivirale.

Folosind microscopia cu fluorescenţă în acest nou studiu pentru a examina sperma de porc la 84 de zile după inocularea cu HEV, laboratorul din Ohio a detectat particule virale asociate cu cel puţin 19% din spermatozoizii colectaţi de la porcii infectaţi.

„Nu putem spune dacă acestea se află la exterior sau în interiorul spermatozoizilor", a menţionat cercetătorul american. „Nu ştim încă dacă virusul hepatitei E poate finaliza efectiv un ciclu de replicare în capul spermatozoizilor, aşa că ne gândim că lichidul seminal este mai degrabă un purtător decât o celulă susceptibilă", a precizat acesta.

Studiul a arătat, de asemenea, că prezenţa HEV s-a corelat cu spermatozoizii deterioraţi - alterând potenţial structura acestora şi scăzând capacitatea lor de a se deplasa prin lichidul seminal.

Cercetătorii nu pot spune încă dacă aceste modificări se traduc în mod direct în probleme de fertilitate, deşi legătura dintre infecţia cu HEV şi infertilitatea umană sugerează că ar putea fi.

„În între 20% şi 50% din cazurile documentate de infertilitate masculină, nu se ştie cu adevărat care este cauza", a precizat Kenney. „Derulăm mai multe teste de depistare a virusului hepatitei E ca o cauză potenţială pentru aceste cazuri".

Descoperirile actuale constituie, de asemenea, baza pentru depistarea partenerilor sexuali ai femeilor însărcinate care au un test pozitiv pentru HEV, chiar dacă oamenii de ştiinţă nu au stabilit încă dacă transmiterea sexuală este posibilă.

Există implicaţii şi pentru industria porcină. Majoritatea puieţilor de porci comerciali sunt produşi prin inseminare artificială, cu spermă de la donatori distribuită pe scară largă de la marile unităţi de creştere.

Acest lucru ar putea fi o parte a problemei în privinţa HEV care este endemic în Statele Unite, spun cercetătorii.

Foto articol: O reprezentare 3D a învelişului proteic al virusului hepatitei E. Credit: NIAID

viewscnt