Un tratament vechi de 100 de ani, posibil antidot împotriva Covid-19

Un tratament vechi de 100 de ani, posibil antidot împotriva Covid-19

Un studiu recent a constatat că un tratament vechi de 100 de ani poate inhiba infecţia cu SARS-CoV-2, virusul care a provocat pandemia de Covid-19.

O echipă de cercetători de la Institutul Politehnic Rensselaer, din New York (Statele Unite) a descoperit o nouă posibilitate de tratare şi prevenire a Covid-19.

Echipa a descoperit că suramina, un medicament vechi de 100 de ani, care se află pe lista medicamentelor esenţiale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), şi care a fost sintetizat în 1916 împotriva bolii africane a somnului, fiind încă utilizat pentru a trata tripanosomiaza africană, inhibă infecţia cu SARS-CoV-2.

„Suramina se leagă de receptorul de legare a enzimei de conversie a angiotensinei 2 (ACE2) şi de situsurile de legare a sulfatului de heparan (HS) - o moleculă de zahăr prezentă pe suprafeţele celulare de pe domeniul de legare a receptorilor (RBD) al proteinei virale spike (S) in vitro", a declarat Jonathan S. Dordick,profesor la Institutul de Inginerie Chimică şi Biologică, din cadrul Institutului Rensselaer.

„Atât ACE2, cât şi heparan sulfatul ajută coronavirusul să infecteze celulele. Prin urmare, suramina este foarte promiţătoare ca tratament împotriva Covid-19", a precizat cercetătorul.

Sulfatul de heparan şi suramina au avut o legătură preferenţială sporită pentru RBD-ul proteinei S a variantei omicron, iar suramina s-a dovedit eficientă mai ales împotriva subvariantei vii a omicron (B.1.1.529), în comparaţie cu subvarianta de tip sălbatic şi subvarianta delta (B.1.617.2) in vitro.

Interesant este faptul că s-a demonstrat anterior în literatura de specialitate că suramina inhibă ARN-polimeraza dependentă de ARN a virusului, o ţintă a agentului antiviral remdesivir.

Astfel, noua ţintă a proteinei S a medicamentului sugerează un mecanism de acţiune larg şi independent, ceea ce poate reprezenta un avantaj în terapia antivirală, spun cercetătorii.

„Suramina şi alte molecule polisulfurate, care vizează legarea proteinei S, ar trebui să fie explorate în continuare pentru potenţialul lor de a inhiba infecţia cu SARS-CoV-2", a declarat Dordick.

El a precizat că, pe măsură ce virusul SARS-CoV-2 continuă să evolueze, pare să obţină o afinitate şi mai mare pentru heparan sulfatul celulelor ţintă, ceea ce face ca suramina să fie şi mai eficientă în blocarea acestei interacţiuni.

Se presupune că acesta este motivul pentru care suramina este mai eficientă în faţa variantei omicron decât împotriva delta sau a proteina S originale (de tip sălbatic).

Studiile ulterioare, spun cercetătorii, ar putea demonstra eficacitatea suraminei ca terapie împotriva Covid-19 sau ca profilaxie post-expunere, prin intermediul unui spray nazal.

viewscnt