O nouă abordare de tratament ar putea reduce ratele de recidivă după terapia împotriva cancerului. Oamenii de ştiinţă au deblocat o descoperire care ar putea ajuta la explicarea motivelor pentru care cancerul poate recidiva la pacienţii care au fost supuşi chimioterapiei sau radioterapiei.
Cancerul poate reveni uneori, chiar şi după ce pacienţii au fost supuşi la chimioterapie sau radioterapie.
Oamenii de ştiinţă par să fi dezlegat o parte din mister, şi anume de ce se întâmplă acest lucru.
O echipă de la centrul american de cancer, MUSC Hollings, a descoperit că celulele canceroase se pot transforma în „celule canceroase gigantice poliploide” (PGCC) atunci când sunt supuse unui stres extrem din cauza tratamentului.
Ţinând cont de acest lucru, cercetătorii cred că ţintirea acestor „celule monstru” ar putea fi cheia pentru a preveni recidivele cancerului.
Autorii unui nou studiu, publicat recent cercetările în Journal of Biological Chemistry, au descoperit că aceste celule bizare, au nuclee multiple înghesuite într-un singur corp celular mărit.
La început, cercetătorii au crezut că aceste PGCC erau nişte ciudăţenii condamnate la distrugere celulară. Cu toate acestea, ei au realizat curând că PGCC ar putea de fapt să genereze noi celule canceroase „descendente” (fiice) după încheierea tratamentului.
Aceste celule fiice care se divid rapid sunt cele care, probabil, determină reapariţia cancerului la unii pacienţi.
Blocarea PGCC de la generarea acestor celule fiice ar putea fi strategia care să împiedice recidiva cancerului.
În noile cercetări, oamenii de ştiinţă au identificat şi genele specifice pe care celulele canceroase le transformă în PGCC ca mecanism de supravieţuire împotriva terapiei dure de tratament.
O genă numită p21 pare deosebit de importantă, spun ei.
În celulele sănătoase, aceasta opreşte replicarea ADN-ului în caz de deteriorare, dar în celulele canceroase lipsite de reglajul p53, p21 permite ca replicarea ADN-ului deteriorat să continue, facilitând formarea acestor PGCC.
Cum s-a ajuns la această descoperire?
Iniţial, echipa de la Hollings a studiat dacă un medicament inhibitor experimental ar putea stimula moartea celulelor canceroase în combinaţie cu radioterapia.
Experimentele lor iniţiale nu au arătat niciun beneficiu suplimentar în uciderea cancerului în urma combinaţiei de tratament. Descurajaţi, au prelungit calendarul experimentului şi atunci au observat ceva foarte ciudat.
În timp ce inhibitorul nu a făcut nicio diferenţă pe termen scurt, pe o perioadă mai lungă, oamenii de ştiinţă au observat apariţia unor celule canceroase „monstru” bizare şi umflate, care conţineau mai mulţi nuclei.
La început, ei au presupus că aceste celule canceroase gigantice poliploide (PGCC) din corpul pacienţilor erau mutaţii care condamnau celula la moarte naturală. Apoi, cercetătorii au văzut că aceste PGCC generau în jurul lor celule descendente care se divizau rapid, imitând recidiva tumorală.
Acest lucru a făcut ca echipa să regândească efectele inhibitorului. Acesta nu a sporit uciderea celulelor canceroase, dar a părut să împiedice PGCC să revină la o stare în care ar putea genera celule fiice proliferante. Blocarea acestei reveniri la celule divizibile ar putea preveni recidiva cancerului după tratament, spun autorii.
[ot-video][/ot-video]
Înregistrarea video time-laps arată formarea de PGCC în celulele cancerului ovarian ca răspuns la stresul indus de tratament. Video credit: Joe. R. Delaney, Universitatea de Medicină din Carolina de Sud
Cercetătorii au analizat modificările expresiei genice pe măsură ce celulele canceroase se transformau în PGCC şi apoi din nou în celule divizibile.
Ei au identificat căile moleculare implicate, cum ar fi supraexprimarea p21, care permite duplicarea ADN-ului deteriorat. În cele din urmă, combinarea inhibitorului cu radioterapia a împiedicat ca PGCC să revină la starea de diviziune şi de generare de celule fiice, oferind o posibilă strategie nouă împotriva cancerelor rezistente la tratament.
Ce spun cercetătorii?
„Iniţial, am crezut că această combinaţie de tratament de radioterapie cu inhibitorul a ucis mai bine celulele canceroase”, spune Christina Voelkel-Johnson, liderul cercetării, într-un comunicat de presă.
„Abia când inhibitorul nu a reuşit să facă asta în experimentele pe termen scurt, a fost prelungit intervalul de timp, ceea ce a permis această observaţie neobişnuită”, notează ea.
Echipa a descifrat şi care ar fi cel mai bun moment al terapiei, când ar trebui să se aplice această combinaţie de tratament.
Constatările sugerează că tratamentul ar trebui să aibă loc în acelaşi timp cu chimioterapia sau radioterapia.
Este important să se administreze unul dintre aceste medicamente împreună cu stresul indus de terapie pentru a împiedica aceste PGCC să sufere procesul de diviziune şi să genereze celulele fiice.
„Odată ce acestea sunt generate, este prea târziu", spune Voelkel-Johnson.
Echipa intenţionează să continue să investigheze noi modalităţi de a preveni generarea de celule fiice din PGCC pentru a creşte eficacitatea terapiei.
De asemenea, cercetătorii de la MUSC Hollings sunt interesaţi să evalueze modul în care diverse regimuri de combinaţii de tratament, administrate în momentul terapiei, afectează ratele de recurenţă într-o gamă largă de cancere.
