O echipă de neurologi elveţieni a descoperit o zonă a creierului - cortexul insular - care procesează durerea şi induce învăţarea din evenimentele şi experienţele dureroase.
Durerea acută, de exemplu o lovitură cu piciorul într-un obiect ascuţit, provoacă un sentiment brusc, neplăcut. În acest fel, învăţăm din experienţe dureroase pentru a evita situaţiile dăunătoare viitoare. Acest proces se numeşte ”învăţarea ameninţărilor” şi ajută animalele şi oamenii să supravieţuiască.
Pentru o vreme oamenii de ştiinţă au crezut că o zonă a creierului numită amigdală este importantă pentru învăţarea ameninţărilor. Dar acum, oamenii de ştiinţă de la Ecole Polytechnique Fédérale de Lausanne au descoperit că aceste avertismente sunt transmise de cortexul insular.
Cortexul insular este o zonă a creierului pliată adânc în şanţul lateral cerebral care codifică sentimentele legate de corpul nostru. Mai mult, neuronii din cortexul insular se conectează la neuroni din amigdală, dar funcţia acestei legături a creierului a fost puţin studiată anterior.
Cortexul insular fiind similar între şoareci şi oameni, oamenii de ştiinţă au folosit şoarecii de laborator pentru studiu. Cercetătorii au folosit ingineria genetică pentru a controla neuronii din creierul şoarecilor prin intermediul unor ioni activaţi din exterior cu ajutorul luminii. Acest lucru le-a permis să oprească activitatea electrică a neuronilor în cortexul insular prin folosirea unor impulsuri scurte de lumină în timpul comportamentului de învăţare a ameninţărilor.
Prin oprirea cortexului insular în timpul evenimentului dureros, (un şoc electric uşor la nivelul piciorului) oamenii de ştiinţă au descoperit că şoarecii au devenit, în esenţă, neînfricaţi, dar abilitatea lor de a învaţa din evenimentul dureroas a fost mult redusă.
”Studiul arată că, pe lângă informarea creierului despre stările corporale, cortexul insular poate trimite un semnal puternic de avertizare altor zone ale creierului implicate în formarea unei amintiri a evenimentului neplăcut, dureros. Deoarece blocarea cortexului insular a dus la îndepărtarea senzaţiilor neplăcute asociate în mod normal cu un eveniment dureros, studiul demonstrează că neuronii din cortexul insular provoacă sentimentul subiectiv al durerii şi induc învăţarea despre durere în alte zone ale creierului ”, spune dr. Ralf Schneggenburger, autorul principal al cercetării citat de sciencedaily.com.
Din acest motiv, activitatea în cortexul insular ar putea avea consecinţe puternice asupra formării conectivităţii creierului în alte zone ale creierului. Această descoperire confirmă studii anterioare care au arătat că la oameni cu anumite boli psihice cortexul insular are o activitate aberantă.
Astfel, studiul asupra mecanismelor neuronale despre modul în care durerea este codificată în creier poate fi relevant pentru dezvoltarea de tratamente pentru unele boli psihice, cum ar fi anxietatea, depresia sau tulburările cauzate de un stres post-traumatic.