Nimeni nu poate spune dacă este vorba de plimbări sau iubire necondiţionată, dar există ceva care face ca deţinerea unui câine să însemne o sănătate mai bună a inimii, sugerează un studiu realizat de o echipă de cercetători americani în estul Europei.
Cercetătorii au examinat peste 1.700 de adulţi în Republica Cehă şi au descoperit că proprietarii de câini sunt în proporţie mare tineri, de sex feminin şi mai predispuşi să fumeze decât oamenii cu alte animale de companie sau fără.
Cu toate acestea, proprietarii de câini sunt, de asemenea, mai activi, au un nivel mai bun al lipidelor şi al glicemiei şi înregistrează un risc mai mic de obezitate, ceea ce le conferă un profil mai bun de sănătate cardiovasculară.
"Dacă vă gândiţi să vă luaţi un animal de companie, obţinerea unui câine vă va ajuta probabil în atingerea obiectivelor dvs. de sănătate cardiovasculară", a declarat pentru Reuters dr. Jose Medina-Inojosa, de la Clinica Mayo în Rochester, Minnesota, autorul principal al studiului.
Proprietarii de câini sunt predispuşi să se angajeze la o mai intensă activitate fizică şi sunt să facă exerciţii fizice decât cei fără câini, iar aceste beneficii au fost deja recunoscute printr-o declaraţie a American Heart Association. (AHA), încă din 2013.
Pentru studiul actual, Medina-Inojosa şi echipa sa au analizat datele de la un grup de bărbaţi şi femei din oraşul Brno, care participau la un studiu pe termen lung. Niciunul dintre ei nu a avut boli de inimă când au fost recrutaţi în perioada 2013-2014, la vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani.
Din cei aproape 42% dintre participanţi cu un animal de companie, mai mult de jumătate deţineau un câine.
După contabilizarea vârstei, sexului şi nivelului educaţional, echipa a descoperit că proprietarii de câni au avut un scor total mai mare de sănătate cardiovasculară comparativ cu cei ce deţineau alte tipuri de animale de companie sau cu cei fără animale de companie.
Cu excepţia fumatului, observă cercetătorii, proprietarii de câini aveau mai multe comportamente sănătoase pentru inimă, inclusiv exerciţiile fizice şi consumul unei alimentaţii sănătoase şi aveau în proporţie mai mare niveluri ideale de zahăr în sânge. De asemenea, proprietarii câinilor aveau niveluri mai ridicate de colesterol HDL sănătos şi o prevalenţă mai mică de diabet.
Proprietarii altor animale de companie, cum ar fi pisicile sau caii, au avut, de asemenea, scoruri de sănătate cardiovasculare mai mari în comparaţie cu cele care nu au animale de companie, dar această diferenţă a dispărut după adaptarea rezultatelor la criteriile de vârstă, sex şi niveluri educaţionale.
Studiul nu a fost conceput pentru a determina dacă sau cum un câine ar putea afecta direct markerii de risc de boli de inimă sau dacă persoanele mai sănătoase au mai multe şanse să aibă câini.