Austriaca Christa Wirthumer-Hoche a fost realeasă în funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al Agenţiei Europene a Medicamentului

Austriaca Christa Wirthumer-Hoche a fost realeasă în funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al Agenţiei Europene a Medicamentului

Consiliul de administraţie al Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) a reales-o pe Christa Wirthumer-Hoche, şefa autorităţii de reglementare în domeniul medicamentelor din Austria, în funcţia de preşedinte pentru un mandat de trei ani, a anunţat joi instituţia.

Christa Wirthumer-Hoche a fost aleasă pentru al doilea mandat la conducerea instituţiei, care va fi şi ultimul, regulile EMA permiţând cel mult două mandate.

Decizia a fost luată de consiliul de administraţie, format din 36 de membri (câte unul din partea fiecărui stat membru, plus reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European şi ai altor instituţii şi organizaţii, inclusiv ale pacienţilor).

România este reprezentată în consiliul de administraţie al EMA de către preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Marius Daniel Şişu.

“Sunt vremuri turbulente şi pline de provăcări pentru agenţie. Ca preşedinte al consiliului de administraţie, mă voi strădui să menţin parteneriatul puternic dintre EMA, statele membre şi Comisia Europeană, ca o garanţie că EMA va continua să protejeze sănătatea oamenilor şi a animalelor în Europa”, a afirmat Christa Wirthumer-Hoche, citată într-un comunicat al EMA.

Realegerea vine la puţin timp după ce EMA şi-a mutat sediul de la Londra la Amsterdam, din cauza ieşirii Marii Britanii din UE.

Agenţia a avut sediul la Londra din 1995 şi are un rol cheie în aprobarea şi monitorizarea siguranţei medicamentelor în întreaga Uniune Europeană, inclusiv pentru România.

viewscnt