Persoanele cu vârsta de peste 40 de ani asigurate în sistemul public de sănătate din România beneficiază, de la 1 iulie, de un pachet anual de prevenţie furnizat de medicul de familie la care sunt înscrişi, a anunţat marţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Acest pachet de prevenţie cuprinde până la trei consultaţii, acordate într-un interval de 6 luni de la prima consultaţie, şi include evaluarea riscului (consultaţia iniţială), intervenţia asupra factorilor şi obiceiurilor de viaţă care determină riscurile şi monitorizarea pacientului.
Consultaţiile de prevenţie acordate implică evaluarea stilului de viaţă al pacientului, evaluarea riscului cardiovascular cu ajutorul unor diagrame specifice şi a factorilor de risc, precum valoarea tensiunii arteriale, colesterolul, glicemia.
Totodată, consultaţiile pot evalua riscul oncologic, riscurile privind sănătatea mintală sau legate de sănătatea reproducerii.
Investigaţiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultaţiilor de prevenţie pentru asiguraţii cu vârsta de peste 40 de ani pot fi efectuate de furnizori aflaţi in relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi peste valoarea de contract.
Serviciile de prevenţie se acordă pentru toate categoriile de vârstă, astfel:
➢ 0 – 3 ani: la externarea din maternitate, precum şi la 1, 2, 4, 6, 9, 12, 15, 18, 24 şi 36 de luni
➢ 4 – 18 ani: o dată pe an
➢ 18 – 39 ani: o dată la 3 ani calendaristici, pentru persoanele asigurate
➢ Peste vârsta de 18 ani: se decontează o consultaţie de prevenţie o dată la 3 ani, pentru persoanele neasigurate.