Dr. Mariana Mărdărescu (Institutul Matei Balş): Ar fi bine ca testarea HIV să fie introdusă în pachetul minimal de servicii de la nivelul medicului de familie

Dr. Mariana Mărdărescu (Institutul Matei Balş): Ar fi bine ca testarea HIV să fie introdusă în pachetul minimal de servicii de la nivelul medicului de familie

Testarea HIV ar trebui să fie introdusă în pachetul minimal de servicii de la nivelul medicului de familie, a declarat dr. Mariana Mărdărescu medic specialist boli infecţioase la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", în cadrul emisiunii 360medical de la postul de televiziune B1 TV. În aceeaşi emisiune, dr. Nicolae Fotin, fost preşedinte al ANMDM, a precizat că două din trei persoane din România nu s-au testat niciodată pentru HIV şi a subliniat importanţa prevenţiei, care se poate face prin realizarea anuală a testului HIV.

“Este bine să ne testăm pentru HIV şi este bine ca testarea să fie introdusă în pachetul minimal [de la nivelul medicilor de familie] în primul rând de la medicul de familie. Testarea HIV trebuie făcută ca orice altfel de test pe care îl face o femeie care doreşte să rămână însărcinată şi să aibă un copil sănătos”, a afirmat dr. Mariana Mărdărescu.

În cazul cuplurilor care vor să se căsătorească, testarea HIV este disponibilă gratuit de două decenii în România.

“Oferim posibilitatea în România, de peste 20 de ani, cuplului care merge către căsătorie să îşi facă testarea HIV, nu pentru discriminare, ci pentru a afla despre propria stare de sănătate”, a completat specialistul.

În România, supravegherea fenomenului HIV/SIDA se realizează, fără niciun fel de discriminare, prin reţeaua naţională de boli infecţioase, care include nouă centre regionale de supraveghere a HIV/SIDA: două în Bucureşti – Institutul Matei Balş şi Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Victor Babeş – şi celelalte în centrele mari universitare.

Datele oficiale arată că în România erau înregistrate, la finalul lunii septembrie 2019, erau în evidenţă 16.190 de persoane diagnosticate cu HIV/ SIDA.

Recent, dr. Sorin Petrea, directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Prof.dr.Matei Balş”, a declarat într-un interviu acordat 360medical.ro că România îndeplineşte parţial obiectivul “90-90-90” stabilit pentru a 2020.

Obiectivul “90-90-90” înseamnă ca, până în 2020, 90% dintre persoanele infectate cu HIV ar trebui să fie diagnosticate, 90% dintre acestea să beneficieze de terapie ARV şi, dintre cei aflaţi sub tratament, 90% să ajungă la o încărcătură virală nedetectabilă.

România îndeplineşte deja parţial aceste obiective – 87% dintre persoanele care trăiesc cu HIV sunt diagnosticate, 67% primesc tratament specific şi 54% au ajuns la supresie virală.

Calitatea vieţii pacienţilor, un nou obiectiv

Totuşi, experţii vorbesc acum de un nou obiectiv, legat de calitatea vieţii pacienţilor.

“Acum se vorbeşte de un al patrulea 90, şi anume calitatea vieţii, şi alături de calitatea vieţii – introducerea imediată în tratament. (...) Înseamnă ca eu să înţeleg ce înseamnă seropozitivitatea HIV, să am timpul necesar să mă gândesc ce este bine pentru viaţa mea, că sunt luată în evidenţă, că beneficiez de tratament specific antiretroviral, că trebuie să urmez tratamentul, adică să ader la ceea ce înseamnă îngrijire”, a explicat duminică dr. Mariana Mărdărescu, în emisiunea 360medical.

Specialistul a menţionat că, pentru a asigura pacienţilor o calitate cât mai bună a vieţii, trebuie pus accentul pe consilierea acestora de către asistenţi sociali şi psihologi.

Testarea anuală, posibilă soluţie

Dr. Nicolae Fotin, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), consideră că programul naţional de supraveghere şi de combatere a HIV/SIDA trebuie să se focalizeze mai mult pe prevenţie şi testare.

“În România, două din trei persoane nu s-au testat niciodată pentru HIV, deşi există un program naţional de supraveghere şi de combatere a HIV/SIDA, în care analizele sunt gratuite. Există tratamente disponibile, pentru că fără acestea nu am discuta despre prevalenţă şi incidenţă care încep să scadă. Se văd rezultatele lucrurilor pe care le avem implementate”, a precizat dr. Nicolae Fotin.

“Cred că testarea ar trebui să fie făcută de fiecare persoană adultă activă sexual cel puţin o dată pe an, fără să aştepte vreun simptom. Să fie o monitorizare de rutină alături de celelalte analize uzuale pe care ar trebui să le facem o dată pe an”, a completat specialistul.

Noul plan naţional strategic, amânat de guvern

România are de mult timp un program naţional de supraveghere, control şi prevenire a infecţiei HIV, în care cea mai mare parte a finanţării este alocată pentru asigurarea terapiei pentru pacienţi.

La finalul anului trecut, Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică proiectul unei hotărâri de guvern pentru aprobarea Planului Naţional Strategic pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA în perioada 2019-2021.

Totuşi, guvernul nu a aprobat nici până acum noua strategie.

“Sperăm ca noul guvern să o considere prioritară, pentru că această strategie creşte componenta de prevenţie. (...) Obiectivul strategic este acela de a preveni apariţia de noi cazuri. Or, această strategie tocmai asta îşi propune, de a asigura finanţarea cazurilor pre-expunere, post-expunere şi a măsurilor care trebuie luate pentru a preveni îmbolnăvirea”, a mai spus dr. Fotin.

viewscnt