Ministrul Sănătăţii a desemnat 8 coordonatori regionali pentru gestionarea situaţiei Covid-19

Ministrul Sănătăţii a desemnat 8 coordonatori regionali pentru gestionarea situaţiei Covid-19

Ministrul Sănătăţii a desemnat opt coordonatori regionali din cadrul direcţiilor de sănătate publică (DSP) judeţene pentru gestionarea situaţiei generate de pandemia de coronavirus. 

Măsura este cuprinsă într-un ordin (nr. 577/2020) publicat marţi în Monitorul Oficial.

Coordonatorii au fost numiţi pentru perioada stării de urgenţă pentru cele opt regiuni de dezvoltare ale României, structuri fără competenţe administrative şi care nu se suprapun cu provinciile istorice ale ţării, create în principal cu scop statistic.

Cei opt coordonatori sunt: Lucian Indrei (regiunea Nord-Est), Cristina Schipor (Sud-Est), Găbiţa Neagu (Sud-Muntenia), Miruna Constantin (Sud-Vest Oltenia), Horia Timiş (Vest), Rodica Duma (Nord-Vest), Lucian Blăguţiu (Centru) şi Cătălin Smarandache (Bucureşti-Ilfov).

Coordonatorii au atribuţiile următoare: asigurarea coordonării regionale în vederea punerii în aplicare în mod unitar atât a metodologiei emise de Institutul Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii, cât şi a documentelor militare; reprezeantarea, în raport cu comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a punctului de vedere al tuturor judeţelor din zona arondată şi modul de aplicare a tuturor deciziilor în mod unitar; dispunerea temporară, în funcţie de necesităţi (precum lipsuri, deficienţe), a mutării dintr-un judeţ în altul a resurselor materiale necesare; au la dispoziţie paturile ocupate/disponibile zilnic, din judeţele arondate; centralizarea zilnică la nivel regional a pacienţilor confirmaţi şi a deceselor; efectuarea analizei necesarului de personal medical şi propun relocarea lui în funcţie de nevoi şi centralizarea necesarului de echipamente medicale şi medicamente, inclusiv echipamentele de protecţie şi de testare, informarea Ministerul Sănătăţii şi analizarea necesităţii de creştere a capacităţii de testare din regiune şi dispunerea, în funcţie de situaţie, a măsurilor care se impun.

"Se vor pune de către judeţele arondate la dispoziţia coordonatorului regional structurile tuturor unităţilor sanitare publice şi private în vederea realizării unor eventuale transferuri de pacienţi", mai arată ordinul.

viewscnt