Modificări în desfăşurarea examenului de grad principal pentru asistenţi medicali şi moaşe

Modificări în desfăşurarea examenului de grad principal pentru asistenţi medicali şi moaşe

Ministerul Sănătăţii a pregătit modificări ale metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de grad principal pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe, asistenţi medicali, surori medicale şi oficianţi medicali, la solicitarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR).

Măsura este cuprinsă într-un proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătăţii, care modifică ordinul ministrului sănătăţii nr.1137/2018.

Modificările sunt considerate necesare ca urmare a intervenirii unor modificări legislative, a necesitaţii corelării cu prevederile Regulamentului privind protecţia datelor cu caracter personal, precum şi pentru o mai buna reglementare a modalităţii de organizare a examenului de grad principal.

Principalele modificări propuse vizează reglementarea posibilităţii de anonimizare a numelui şi a prenumelui candidaţilor, ca măsură de protecţie a datelor cu caracter personal, desemnarea de observatori la examenul de grad principal la nivelul filialelor OAMGMAMR şi modificarea termenului de analiză a dosarelor de înscrire a candidaţilor, de la trei la cinci zile).

De asemenea, proiectul propune reducerea perioadei de exercitare a profesiei în regim de voluntariat care se va lua în calcul la stabilirea experienţei profesionale, de la cinci ani la maximum un an, şi modificarea duratei de desfăşurare a testului grilă (de la două ore la trei ore).

Proiectul introduce şi un model de cerere pentru înscrirea la examenul de grad principal şi prevede încasarea taxei de participare la examen de către filialele OAMGMAMR.

viewscnt