Concursul de intrare în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie va fi organizat anul acesta în data de 17 noiembrie. Miercuri, Ministerul Sănătăţii a publicat şi metodologia de concurs din acest an, care rămâne la fel ca anul trecut, cu prag de promovabilitate de 60% din punctajul maxim. Ministerul majorase iniţial pragul la 65% la examenul de anul trecut, dar a renunţat la măsură din cauza rezultatelor slabe la domeniul medicină.
Potrivit ministerului, metodologia a fost finalizată după 0 videoconferinţă cu rectorii universităţilor de medicină şi farmacie din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, desfăşurată în 11 septembrie.
“În urma acestei întâlniri, s-a stabilit menţinerea Metodologiei de concurs din anul 2023”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de ordin.
Şi în anii precedenţi, pragul de promovare a fost de 60%.
Înscrierile pentru concurs se fac prin direcţiile de sănătate publică judeţene sau prin ministerele cu reţea sanitară proprie în perioada 9 - 22 octombrie 2024.
La concursul de rezidenţiat din 2023 s-au înscris 10.194 de concurenţi, cel mai mic număr din 2019. După concursul de rezidenţiat de anul trecut, 197 de locuri şi posturi au rămas neocupate la domeniul medicină.