Brancardierii din spitalele publice vor primi sporurile corespunzătoare secţiei unde sunt încadraţi, în urma intrării în vigoare a ordinului care permite managerilor de spitale să repartizeze brancadierii pe secţii în funcţie de necesităţi, potrivit federaţiei sindicale Sanitas.
Ordinul, elaborat de Ministerul Sănătăţii, a fost publicat recent în Monitorul Oficial.
"La solicitarea comitetului director al instituţiei sanitare, normarea personalului se face pe unitate şi se repartizează pe secţii / compartimente, în funcţie de necesităţi. În felul acesta, şi brancardierii vor primi sporurile corespunzătoare secţiei unde sunt încadraţi", a precizat marţi federaţia sindicală.
Noul ordin a modificat o prevedere din Ordinul ministrului sănătăţii nr.1224/2010 privind aprobarea normativelor de personal pentru asistenţa medicală spitalicească.
Conform prevederilor anterioare, brancardierii se normau pe unitate, la 40-60 de paturi/tură, iar utilizarea se realiza “în raport de necesităţi”.
În noul ordin, brancardierii “se normează pe unitate şi se repartizează, în funcţie de necesităţi, pe secţiile/compartimentele cu paturi, de către comitetul director”.
Modificarea a fost argumentată de iniţiatorii ordinului prin faptul că, în multe spitale, “există locuri de muncă, în special secţii şi compartimente cu paturi în profil chirurgical, dar nu numai, care reclamă necesitatea existenţei unui număr de brancardieri dedicaţi respectivului loc de muncă”.