Schimbări în organizarea concursurilor pentru managerii de spitale publice. Contractele de management, încheiate pe 4 ani

Schimbări în organizarea concursurilor pentru managerii de spitale publice. Contractele de management, încheiate pe 4 ani

Ministerul Sănătăţii a introdus modificări în regulamentul de organizare a concursurilor pentru managerii de spitale publice din subordinea instituţiei, în vigoare din 2016. Astfel, contratele de management vor avea o durată mai mare, de 4 ani, iar anumite condiţii de înscriere la concurs sunt modificate. Printre altele, candidaţii nu vor mai fi nevoiţi să semneze o declaraţie pe propria răspundere că nu au colaborat cu Securitatea înainte de 1989. 

Modificările sunt cuprinse într-un ordin al ministrului Sănătăţii (nr. 5.521/2024), publicat marţi în Monitorul Oficial, care modifică anexa la ordinul ministrului sănătăţii nr. 1520/2016 (privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică din spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii). Proiectul de reglementare a fost prezentat în luna iulie de 360medical.ro.

Principala modificare este perioadei pentru care se încheie contractul de management cu candidatul câştigător, de la 3 ani în prezent la 4 ani.

Alte modificări vizează condiţiile de înscriere la concurs şi conţinutul dosarului de înscriere la concurs.

Modificările au fost necesare ca urmare a schimbării legislaţiei în domeniu, în principal a unor paragrafe din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ultima prin Ordonanţa Guvernului nr. 44 din 28 august 2024.

Astfel, candidatul trebuie să aibă cetăţenia română sau a altui stat membru al Uniunii Europene, a Spaţiului Economic European sau a Elveţiei, să cunoască limba română şi să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior medical, economic sau juridic.

De asemenea, candidatul trebuie să aibă cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor, în conformitate cu legislaţia actuală.

În forma anterioară a ordinului ministrului sănătăţii nr. 1520/2016, candidaţii trebuie să aibă doar 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată.

În ceea ce priveşte dosarul de candidatură, noul act normativ elimină “declaraţia pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea înainte de anul 1989”, prevăzută la articolul 12 din ordinul ministrului sănătăţii nr. 1520/2016, în vigoare până acum.

Prin noul ordin, art. 12 este modificat, iar declaraţia privind necolaborarea cu Securitatea este eliminată.

În schimb, dosarul va trebui să includă un certificat de integritate comportamentală, din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

viewscnt