UPDATE: Toate detaşările de la privat la stat încetează de astăzi; aproape 40 de detaşaţi în cadrul ANMDMR, obligaţi să părăsească instituţia

UPDATE: Toate detaşările de la privat la stat încetează de astăzi; aproape 40 de detaşaţi în cadrul ANMDMR, obligaţi să părăsească instituţia

O ordonanţă de urgenţă a guvernului (OUG), aprobată în ultima şedinţă a executivului şi publicată joi în Monitorul Oficial, prevede încetarea de drept a tuturor detaşărilor de la instituţii private la instituţii de stat începând de astăzi. Surse din domeniul Sănătăţii au precizat pentru 360medical.ro că în cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) sunt circa 40 de persoane detaşate de la firme private – inclusiv preşedintele interimar, Marius Şişu –  şi sunt obligate să părăsească agenţia începând de astăzi.

UPDATE: Ministerul Sănătăţii a confirmat că detaşarea lui Marius Şişu în funcţia de preşedinte interimar al ANMDMR a încetat.

Potrivit informaţiilor 360medical.ro, decizia de încetare a detaşării lui Marius Şişu la conducerea ANMDMR ar fi fost luată miercuri, cu o zi înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Noul act normativ prevede, la articolul III, alineatul (1), că “începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ocuparea prin detaşare a posturilor vacante din instituţiile şi autorităţile publice (...), indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, se poate realiza numai cu personal angajat în instituţii şi autorităţi publice”.

“Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, detaşările care nu întrunesc condiţiile prevăzute la alin. (1) încetează de drept”, precizează actul normativ.

Guvernul a aprobat, în noua OUG, excepţii în ceea ce priveşte încetarea detaşărilor doar pentru Ministerul Afacerilor Externe şi pentru instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, în anumite condiţii.

Surse din sector au precizat pentru 360medical.ro că, în domeniul Sănătăţii, în cadrul ANMDMR, 39 de persoane – inclusiv preşedintele interimar, Marius Şişu – sunt detaşate de la companii private şi sunt obligate să părăsească instituţia ca urmare a noilor prevederi.

Fostul ministru al Sănătăţii a demarat, în 21 octombrie 2019, un concurs pentru ocuparea posturilor de preşedinte, vicepreşedinte pentru activităţile specifice ştiinţifice din domeniul medicamentelor de uz uman şi dispozitivelor medicale şi vicepreşedinte pentru activităţile tehnico-administrative în cadrul ANMDMR.

Însă după învestirea guvernului liberal condus de Ludovic Orban, noul ministru al Sănătăţii, Victor Costache, a suspendat temporar organizarea concursului din cauza modalităţii de organizare a acestuia.

De asemenea, a fost suspendat şi concursul pentru postul de şef al Direcţiei Resurse Umane şi Managementul Calităţii din cadrul ANMDMR.

viewscnt