Ratele şi severitatea diabetului de tip 2 în rândul copiilor au crescut în timpul pandemiei COVID-19, este concluzia unor noi cercetări. Mai puţină activitate fizică, mai mult timp în faţa ecranelor, tulburări de somn, comenzi la domiciliu şi un consum crescut de alimente procesate, dar şi alte comportamente sedentare au contribuit la creşterea în greutate a copiilor din SUA şi la sporirea factorilor de risc pentru diabetul de tip 2.
Chiar şi o uşoară creştere în greutate pe o perioadă scurtă de timp poate creşte riscul de diabet de tip 2 şi boli de inimă. Pentru a afla mai multe despre diabetul de tip 2 la copii în timpul pandemiei, cercetătorii americani au comparat numărul şi severitatea internărilor în diabetul de tip 2 la Spitalul de Copii Baton Rouge, în perioada martie - decembrie 2019, cu aceeaşi perioadă din 2020.
„În timp ce studiul nostru a examinat internările în spital pentru diabetul de tip 2 la copii într-un centru, rezultatele pot fi un extrapolate la ceea ce se întâmplă în alte spitale pentru copii din întreaga ţară”, a spus prof. dr. Daniel Hsia, de la Pennington Biomedical Research Center din Baton Rouge, autorul principal al studiului.
Rata de spitalizare pentru diabetul de tip 2 cu debut nou a crescut de la 0,27% (opt cazuri din 2964 spitalizări) în 2019, comparativ cu 0,62% (17 din 2.729) în 2020. Copiii spitalizaţi în 2020 au avut diabet mai sever cu glicemii mai mare, A1C mai mare şi indicatori de deshidratare mai mari decât cei admişi în 2019, a constatat studiul.
De asemenea, a arătat că în 2020, mai mulţi copii au avut afecţiuni grave care necesită de obicei admiterea în unitatea de terapie intensivă, cum ar fi cetoacidoza diabetică (opt copii vs. trei) şi HHS sau sindromul hiperglicemic hiperosmolar (doi vs. zero). Ambele afecţiuni pot duce la comă diabetică.
Din cele 25 de admiteri din 2020, 23 erau copii negri şi 19 băieţi, conform concluziilor prezentate la o întâlnire a Asociaţiei Americane de Diabet. ,,Din păcate, COVID-19 ne-a perturbat viaţa în mai multe moduri decât ne dăm seama. Studiul nostru întăreşte importanţa menţinerii unui stil de viaţă sănătos pentru copii chiar şi în astfel de circumstanţe dificile", a spus Hsia într-un comunicat de presă al şedinţei.