Centrul de Transplant Hepatic pediatric de la Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu" din Capitală a fost inaugurat, joi, în prezenţa ministrului Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.
Este primul spital de pediatrie din România care poate să dezvolte o capacitate legată de transplant, a afirmat ministrul Rafila, precizând că într-un an se fac în jur de 10 transplanturi hepatice la copii.
El a mai menţionat că Ministerul Sănătăţii a ajutat spitalul cu investiţii de circa 10 milioane de lei necesare pentru dotările la nivelul sălii de operaţie, partea de terapie intensivă şi facilitatea de laborator de anatomie patologică.
Profesorul Rafila a precizat că urmează şi alte investiţii pentru un CT mobil, care urmează să fie instalat în viitor.
Ministrul Rafila a spus că echipa de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” va continua să lucreze cu medicii de la Institutul Clinic Fundeni.
„Lucrul cel mai dificil, aşa cum este evident pentru toată lumea, este că trebuie să avem o resursă umană care să fie antrenată pentru acest lucru", a declarat ministrul, citat de Agerpres.
La rândul său, profesorul doctor Irinel Popescu a precizat că echipa de medici de la Institutul Clinic Fundeni va fi prezentă la primele intervenţii care se vor efectua la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.
„La primele operaţii echipa de la Fundeni va fi prezentă până când programul de aici va putea evolua pe cont propriu”, a spus medicul.
Profesorul doctor Vlad Braşoveanu a menţionat că la Spitalul Grigore Alexandrescu se vor face trei tipuri de transplant hepatic: de la donator cadaveric, split (împărţirea ficatului) şi transplant hepatic de la donator viu.
„Numărul cel mai mare va fi al transplanturilor hepatice de la donator viu. Va fi o colaborare între Spitalul Fundeni şi Spitalul Grigore Alexandrescu, în sensul că adultul se va face la IC Fundeni, iar copilul - transplantul propriu zis se va face la Spitalul Grigore Alexandrescu”, a explicat medicul.
Conferenţiar doctor Laura Bălănescu, cea care va conduce Centrul de Transplant Hepatic, a afirmat că deja există pacienţi incluşi în lista de transplant, dintre care unul cu o boală metabolică foarte rară.