Pe măsură ce au căpătat tot mai multă experienţă în tratarea pacienţilor cu Covid-19, medici din întreaga lume au înţeles că ventilarea mecanică nu este neapărat singura opţiune pentru pacienţii cu forme severe ale bolii. Deşi ventilatoarele au salvat multe vieţi, rata de deces în rândul pacienţilor intubaţi este foarte ridicată – iar orice alternativă care să mărească şansele de supravieţuire este binevenită.
De la începutul pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2, ventilatoarele mecanice au fost considerate una pdintre principalele arme în lupta pentru salavarea pacienţilor.
State şi spitale s-au grăbit să pună la lucru ventilatoarele existente şi au făcut comenzi uriaşe puţinilor producători din lume, ceea ce a dus la întârzieri foarte mari de livrare.
Pe măsură ce medicii au început să aibă mai multă experienţă în tratarea pacienţilor, o schimbare de atitudine s-a produs. Dacă la început pacienţii în stare critică au umplut unităţile de terapie intensivă, acum medicii încep să exploreze alte opţiuni.
Medicii sunt de acord că ventilatoarele sunt foarte importante şi au ajutat la salvarea multor vieţi de la debutul pandemiei. Ventilarea mecanică este de multe ori singura opţiune atunci când starea pacienţilor se deteriorează brusc – de obicei din caza “furtunii de citokine” declan;ate de supra-reacţia propriului sistem imunitar.
În acelaşi timp, mulţi subliniază riscul folosirii celor mai invazive tipuri de ventilatoare – ventilatoarele mecanice – prea repede sau prea frecvent la pacienţi, arată un material realizat de agenţia reuters, care a intervievat 30 de medici din mai multe state afectate grav de pandemie, precum China, Italia, Spania, Germania şi SUA.
De altfel, pe măsură ce pandemia s-a extins, procedurile medicale au evoluat, în condiţiile în care medicii au început să înţeleagă mai bine boala şi ce medicamente au efecte mai bune.
METODE MAI PUŢIN INVAZIVE
În clinica Bethanien din Moers, nord-vestul Germaniei, pacienţii cu Covid-19 sunt foarte rar intubaţi. Şeful clinicii, Thomas Voshaar, un reputat medic pulmunolog, argumentează împotriva intubării prea timpurii a pacienţilor infectaţi cu coronavirus, considerând că ventilarea mecanică poate aduce daune plămânilor.
În cazul unui pacient cu o formă severă de Covid-19, medicii de la clinica Bethanien au ales administrarea de morfină şi folosirea măştii de oxigen. Pacientul s-a recuperat în câteva zile şi ulterior a fost externat, fiind considerat vindecat.
O situaţie similară s-a petrecut la Ochsner Health, cel mai mare grup spitalicesc din statul american Louisiana.
În prima fază a epidemiei, reţeaua de spitale a înregistrat un mare aflux de pacienţi cu sindrom de detresă respiratorie acută (SDRA). Aceştia aveau inflamaţii la nivelul plămânilor care îi făceau să aibă mari dificultăţi de a respira.
“Iniţial îi intubam foarte repede pe aceşti pacienţi, imediat ce manifestau detresă respiratorie. În timp, am învăţat să nu mai facem acest lucru”, a explicat directorul medical al Ochsner Health, Robert Hart, pentru Reuters.
Echipa de medici de la grupul Ochsner Health au preferat, în timp, alte metode la aceşti pacienţi: folosirea de măşti de oxigen sau a unor tuburi nazale - asemănător cu ce se întâmplă la clinica Bethanien din Germania. “Pare să aibă rezultate mai bune”, a menţionat Robert Hart.
APARATE PENTRU APNEEA ÎN SOMN, ADAPTATE PENTRU COVID-19
O altă variantă a fost testată la spitalul Warrington din Cheshire, Marea Britanie. Când au apărut tot mai multe cazuri de pacienţi cu Covid-19 în stare critică, medicii spitalului şi-au dat seama că nu dispun de suficiente ventilatoare – spitalul dispunea de doar 12 paturi de terapie intensivă cu ventilatoare.
După consultarea unor specialişti, spitalul a decis să folosească dispozitive medicale numite “cutii negre” (black boxes), folosite pentru tratamentul la domiciliu a sindromului de apnee in somn.
Aceste dispozitive au fost modificate pentru a fi folosite la pacienţi cu Covid-19, iar medicii spun că, dacă metoda este folosită devreme, scade riscul ca pacienţii să aibă nevoie de metode mai invazive de ventilare, iar recuperarea pacienţilor este mult mai rapidă.
“Am urmărit foarte atent ce s-a întâmplat în alte ţări, mai ales în Italia, şi am învăţat de la ei”, a declarat dr. Mark Forrest de la spitalul Warrington, pentru Sky News.
Medicul şi echipa sa au realizat, pe baza observaţiilor din alte ţări, că ventilatoarele nu sunt soluţia magică pentru tratamentul Covid-19.
Ca soluţie alternativă, medicii au apelat la folosirea dispozitivelor CPAP (continuous positive airway pressure), folosite la pacienţii cu sindromului de apnee in somn. Aceste dispozitive menţin căile respiratorii deschise prin folosirea unui flux de aer continuu la presiune constantă.
Cum şi stocul de aparate CPAP era limitat, medicii au ajuns la soluţia folosirii “cutiilor negre” modificate – prin montarea unei măşti de calitate mai bună şi prin conectarea la reţeaua de oxigen. Acestea sunt construite pe acelaşi principiu ca dispozitivele CPAP – care sunt, însă, mult mai sofisticate şi mai scumpe.
Medici de la unitatea ATI a spitalului britanic au observat că pacienţii la care se foloseşte imediat o “cutie neagră” se stabilizează repede, uneori chiar în 15 minute, şi nu mai au nevoie de ventilare.