Începând de astăzi până pe 17 iulie 2022, cei care doresc să studieze la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova (UMFCV) se pot înscrie exclusiv online. Concursurile de admitere vor avea loc pe 24, respectiv 27 iulie 2022.
Programele de studii din oferta UMFCV sunt: Medicină (în cadrul Facultăţii de Medicină); Medicină Dentară, respectiv Tehnică Dentară (în cadrul Facultăţii de Medicină Dentară), Farmacie (în cadrul Facultăţii de Farmacie); Asistenţă Medicală Generală, Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare, Radiologie şi Imagistică (în cadrul Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală).
UMFCV organizează concursul de admitere 2022 pentru 425 de locuri la buget şi 340 de locuri la taxă. Dintre acestea, 10 locuri sunt destinate absolvenţilor proveniţi din sistemul de protecţie socială, 23 locuri sunt destinate absolvenţilor de licee din mediul rural, 4 locuri, candidaţilor rromi şi 3 locuri persoanelor cu dizabilităţi.
,,Studenţii UMF Craiova sunt cazaţi în cele trei cămine ale Universităţii, în condiţii moderne, conforme celor mai înalte standarde, beneficiază de bibliotecă substanţială, au acces la cele mai importante publicaţii din bazele de date internaţionale, învaţă în laboratoare dotate cu echipamente de ultimă generaţie, se pregătesc în Centrul de simulare, desfăşoară stagiile de practică de specialitate în cele mai mari spitale din Oltenia. De asemenea, bobocii sunt aşteptaţi să facă parte din societăţile studenţeşti, adevărate motoare ale vieţii universitare craiovene.
Cadrele didactice sunt medici cu solidă reputaţie profesională, cu numeroase stagii de pregătire şi cercetare în marile centre din străinătate şi sunt gata să sprijine noile generaţii de studenţi UMFCV”, arată instituţia într-un comunicat de presă.
UMF Craiova este Universitate cu grad de încredere ridicat potrivit clasificării ARACIS. Informaţiile despre întregul proces de admitere (repartizarea locurilor, tematică, bibliografie, discipline etc.) pot fi găsite pe site-ul instituţiei, la secţiunea Admitere.