Bacteriile din bucătărie ar putea să nu fie atât de dăunătoare pe cât se crede, potrivit unui studiu efectuat şi în România

Bacteriile din bucătărie ar putea să nu fie atât de dăunătoare pe cât se crede, potrivit unui studiu efectuat şi în România

Bacteriile identificate în 74 de bucătării răspândite în 5 ţări europene au fost în mare parte inofensive, potrivit unei noi cercetări.

În cadrul studiului, cercetătorii au prelevat probe de populaţii de bacterii din chiuvete, scânduri de tăiat, blaturi, mânere şi ustensile de curăţare - spumiere şi cârpe - folosite în bucătării.

„Am constatat anterior variaţii considerabile în ceea ce priveşte standardele bucătăriilor, practicile de preparare a alimentelor şi regimurile de curăţare între Franţa, Norvegia, Portugalia, România şi Ungaria", a declarat Birgitte Moen, doctor în ştiinţe, cercetător la departamentul de siguranţă şi calitate a alimentelor, la institutul norvegian de cercetare în domeniul alimentaţiei, pescuitului şi acvaculturii, Nofima, din  Norvegia.

În ciuda numărului mare de specii şi a diferenţelor considerabile în ceea ce priveşte diversitatea bacteriană între probe, cercetătorii au identificat 8 genuri bacteriene asociate în mod obişnuit cu sursele de mediu în majoritatea bucătăriilor pe care le-au eşantionat, pe care le-au caracterizat drept „microbiomul de bază".

Acestea au inclus Acinetobacter, Pseudomonas, Enhydrobacter, Enterobacteriaceae, Psychrobacter, Chryseobacterium, Bacillus şi Staphylococcus.

În raport, autorii au subliniat că microbiomul de bază a persistat în ciuda diferenţelor considerabile dintre bucătăriile din cadrul studiului.

Unele bucătării nu aveau apă curentă, altele nu aveau o chiuvetă interioară şi altele nu aveau maşini de spălat vase.

De asemenea, au persistat în ciuda metodelor diferite de preparare a alimentelor, a obiceiurilor alimentare şi a diferenţelor în ceea ce priveşte igiena mâinilor şi a bucătăriei, ambele influenţând probabilitatea de infectare.

Studiul a fost motivat de curiozitatea autorilor, a declarat Moen.

Bacteriile din alimente, din intestine, din spitale şi din producţia profesională de alimente sunt bine cercetate, dar se ştiau puţine lucruri despre microbii care populează bucătăria casnică.

Cu o colaborare deja existentă între ţări, „am avut o oportunitate unică de a cerceta acest aspect", a adăugat Moen.

Echipa ştia că bacteriile dăunătoare intră în bucătării prin intermediul alimentelor contaminate şi că tipul bacteriilor variază de la o ţară la alta.

De exemplu, Salmonella nu este o problemă în Norvegia, dar este cea mai frecvent raportată cauză de îmbolnăvire prin alimente în Europa continentală.

Cunoaşterea bacteriilor care locuiesc în bucătăria casnică ar putea fi folosită pentru a ajuta la prevenirea îmbolnăvirilor umane şi poate chiar duce la o proiectare mai igienică a bucătăriilor şi la ustensile de curăţare mai bune, a mai spus Moen.

Studiul a fost publicate în Applied and Environmental Microbiology, o revistă a Societăţii Americane de Microbiologie.

viewscnt