Cancerul pancreatic este în creştere şi este cunoscut pentru faptul că se dezvoltă fără simptome, fiind adesea derscoperit prea târziu, când se află deja în stare avansată. O echipă de cercetători de la Duke Health, din Statele Unite, a identificat un set de biomarkeri care ar putea distinge dacă chisturile de pe pancreas sunt susceptibile să se transforme în cancer sau să rămână benigne.
Descoperirea publicată online vineri, în revista Science Advances, marchează un prim pas important către o abordare clinică pentru clasificarea leziunilor de pe pancreas care prezintă cel mai mare risc de a deveni canceroase, permiţând, eventual, îndepărtarea lor înainte ca acestea să înceapă să se răspândească.
„Chiar şi atunci când cancerul de pancreas este detectat în stadiul cel mai timpuriu, aproape întotdeauna a vărsat celule în tot corpul, iar cancerul revine", a declarat autorul principal Peter Allen, doctor în medicină, şeful diviziei de oncologie chirurgicală din cadrul departamentului de chirurgie al facultăţii de medicină a universităţii Duke, din Statele Unite.
Oamenii de ştiinţă de la Duke şi-au mutat atenţia asupra acestor chisturi precanceroase, cunoscute sub numele de neoplasme papilare mucinoase intraductale (IPMN).
„Cele mai multe IPMN-uri nu vor evolua niciodată spre cancer de pancreas, dar prin distingerea celor care vor evolua, creăm o oportunitate de a preveni dezvoltarea unei boli incurabile", spune dr. Allen.
Echipa a folosit un instrument sofisticat de biologie moleculară cunoscut sub numele de profilare digitală spaţială a ARN-ului, pentru a localiza zonele specifice ale chisturilor, cu zone de grad înalt şi scăzut de creştere celulară anormală.
Metodele anterioare de caracterizare a IPMN au fost mai puţin precise şi nu au reuşit să identifice markeri specifici ai riscului de cancer.
Profilarea spaţială digitală permite cercetătorilor să aleagă grupuri individuale de celule pentru analiză. Asta le-a permis cercetătorilor de la Duke să identifice o serie de mutaţii genetice care alimentează, şi potenţial suprimă dezvoltarea cancerului pancreatic.
Echipa a identificat, de asemenea, markeri pentru discriminarea între cele două variante principale de IPMN şi a găsit markeri distincţi pentru definirea unei a treia variante comune care, în general, duce la o boală mai puţin agresivă.
„Am găsit markeri foarte distincţi pentru anomalii celulare de grad înalt, precum şi pentru subtipurile cu creştere lentă", a explicat dr. Allen.
Munca cercetătorilor se concentrează acum pe identificarea acestora în lichidul chisturilor.
„Dacă putem identifica aceşti markeri unici în lichidul chistului, aceştia ar putea oferi baza pentru o biopsie proteică care ar putea indica dacă ar trebui să îndepărtăm chistul înainte de dezvoltarea şi răspândirea cancerului", a menţionat el.
Medicul a declarat că strategiile actuale de diagnosticare - inclusiv analizele clinice, radiografice, de laborator, endoscopice şi citologice - au o acurateţe generală de aproximativ 60%.
„Cancerul pancreatic este în creştere şi, dacă traiectoria actuală continuă, va deveni a doua cauză principală de deces prin cancer în Statele Unite în următorii câţiva ani", a spus dr. Allen, menţionând că încă nu se cunoaşte ce anume determină creşterea prevalenţei cancerului.
Potrivit acestuia, unele studii sugerează că inflamaţia ar putea juxa un rol în acest sens un rol.
În prezent, un studiu clinic al echipei de la Duke, condus de dr. Allen, testează dacă o terapie antiinflamatorie ar putea reduce dezvoltarea cancerului la pacienţii cu IPMN.
