Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a majorat uşor bugetul programelor naţionale de sănătate curative din 2022, de la 8,93 miliarde lei la 9,05 miliarde lei (1,8 miliarde euro). Cele mai mari sume au fost alocate, ca în anii precedenţi pentru programele pentru cancer, diabet zaharat şi dializă. Cele mai mari creşteri faţă de bugetul alocat iniţial au fost stabilite pentru programele de PET-CT, boli rare şi boli cardiovasculare.
Astfel, un ordin al preşedintelui CNAS (nr. 557/2022), publicat în Monitorul Oficial, modifică bugetul pe întregul an 2022 al programelor naţionale de sănătate curative. Prima variantă a bugetului a fost stabilită în iunie 2022.
Din bugetul pe 2022 prevăzut în noul ordin al preşedintelui CNAS, cele mai mari sume sunt alocate, ca de obicei, pentru trei programe, arată calculele 360medical.ro pe baza sumelor prevăzute în buget.
Astfel, programul naţional de oncologie are un buget de 3,17 miliarde lei (în scădere de la 3,2 miliarde lei în bugetul iniţial) reprezentând 35% din bugetul total (faţă de 33,9% în 2021).
În cadrul programului de oncologie, o sumă de 2,85 miliarde lei este alocată pentru tratamentul medicamentos al bolnavilor (la fel ca în bugetul iniţial).
O sumă de 28,4 milioane lei este alocată în acest an pentru subprogramul de monitorizare a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prin PET-CT, în scădere cu peste 40% faţă de bugetul din 2021.
Însă în cadrul programelor naţionale există din acest an şi un program naţional distinct de PET-CT, cu un buget de 27,9 milioane lei în 2022 (majorat cu 34,8% faţă de programarea iniţială).
Al doilea program naţional ca sumă alocată este cel pentru diabet zaharat, cu o valoare de 2,02 miliarde lei în bugetul din 2022 (22,3% din bugetul total) - la fel ca în bugetul aprobat iniţial.
Pe locul al treilea ca valoare este programul naţional de dializă (de supleere a funcţiei renale la pacienţii cu insuficienţă renală cronică), suma alocată fiind de 1,224 miliarde lei (în uşoară creştere faţă de nivelul iniţial).
Bugetul programului pentru boli rare este de 401,4 milioane lei, în creştere cu 1,5% faţă de nivelul stabilit iniţial.
Totuşi, aceste sume nu includ valoarea creditelor de angajament şi bugetare aferente contractelor cost-volum, care se referă la multe tratamente pentru aceste afecţiuni şi este prevăzută distinct.
Acestea au, în 2022, un buget de 1,52 miliarde lei (faţă de 1,4 miliarde lei în bugetul iniţial şi 1,69 miliarde lei în 2021) şi o pondere totală de 16,8% din valoarea totală a programelor naţionale de sănătate curative.
Sunt considerate contracte cost-volum contractele în care deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă (DAPP) se angajează să furnizeze gratuit un număr determinat de unităţi, pentru un număr determinat de pacienţi, pe o anumită perioadă de timp, în condiţii specifice, precum şi contractele în care deţinătorul autorizaţiei se angajează să furnizeze medicamentul inclus în listă cu un anumit preţ negociat, pentru o anumită categorie de pacienţi.
Celelalte programe naţionale de sănătate curative au alocate următoarele sume în bugetul din 2022: 202,6 milioane lei pentru programul de boli cardiovasculare (în creştere faţă de bugetul iniţial), 137,6 milioane lei pentru boli neurologice (neschimbat), 170,3 milioane lei pentru programul de hemofilie/talasemie (neschimbat), 83,1 milioane lei pentru programul de ortopedie (în creştere), 56,2 milioane lei pentru programul de transplant (neschimbat) şi 18,8 milioane lei pentru programul de proteze auditive (în creştere).
PROGRAMELE NAŢIONALE DE SĂNĂTATE
Programele naţionale de sănătate sunt împărţite în România în două categorii: programele naţionale de sănătate publică, finanţate de Ministerul Sănătăţii, şi programele naţionale de sănătate curative, finanţate de CNAS.
Aceste programe au fost reorganizate în martie 2022, fiind aprobate 13 programe naţionale de sănătate publică şi 15 programe naţionale de sănătate curative.
Programele naţionale de sănătate publică aveau iniţial un buget total de 5,95 miliarde lei în 2022, iar cele curative – de 8,59 miliarde lei, prevedea actul normativ prin care a fost aprobată reorganizarea. Totuşi, sumele au fost majorate faţă de cele estimate iniţial, aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi.
În 2021, programele naţionale de sănătate curative au avut un buget total de 9,109 miliarde lei, nivel-record istoric.