Cercetătorii canadieni au efectuat studii care analizează modul de optimizare a lansării iniţiale a vaccinului împotriva variolei maimuţei pentru a preveni cele mai multe infecţii şi a-i proteja cel mai bine pe ceilalţi.
Consorţiul pentru infecţii emergente şi pandemice (EPIC) al Universităţii din Toronto, Canada, şi trei spitale partenere au generat rezultate în cercetarea variolei maimuţei care ar putea ajuta la stoparea transmiterii virusului.
„Având în vedere că aprovizionarea cu vaccinuri a fost destul de limitată de la început, a fost important să le folosim rapid şi eficient pentru a ajuta la reducerea cazurilor”, au declarat autorii unui nou studiu de modelare care analizează modul de optimizare a lansării iniţiale a vaccinului pentru a preveni cele mai multe infecţii.
Studiul, care urmează să fie revizuit de oamenii de ştiinţă, sugerează că cel mai mare număr de infecţii ar putea fi prevenit prin acordarea de vaccinuri în oraşele mai mari cu reţele mai mari de comunităţi expuse riscului, cel mai mare potenţial epidemic şi cel mai mare număr de cazuri iniţiale.
Aceste rezultate nu înseamnă că zonele din afara marilor oraşe nu ar trebui să primească vaccinuri, spun autorii, ci mai degrabă oferă îndrumări cu privire la modul de maximizare a impactului imediat, la începutul unei epidemii, al unei aprovizionări extrem de limitate de tratamente, până când pot fi disponibile mai multe doze.
Eforturile de vaccinare în provincia canadiană Ontario s-au concentrat iniţial pe metropola Toronto, şi s-au extins curând în zonele din afara oraşului.
Pentru studiul lor, cercetătorii au construit un model matematic care a simulat potenţiala transmitere a virusului variolei maimuţei în contextul grupurilor sexuale de homosexuali, bisexuali şi alţi bărbaţi care fac sex cu bărbaţi.
Modelul reflectă două grupuri sexuale interconectate care pot fi considerate comunităţi din două oraşe: o reţea mai mare, cum ar fi Toronto şi o reţea mai mică într-un oraş mediu din provincia Ontario, şi a simulat lansarea a 5.000 de doze de vaccin începând cu două luni după primul caz de variola maimuţei.
Echipa a testat scenarii în care au modificat dimensiunea relativă a populaţiei în fiecare reţea (oraş), interconexiunea dintre cele două reţele sexuale (sex între indivizii din oraşe diferite), potenţialul epidemic al virusului în fiecare oraş şi distribuţia iniţială a cazurilor importate în oraşe.
Potenţialul epidemic al unui oraş reflectă cât de probabil este ca o persoană care poartă virusul să-l transmită altora, luând în considerare densitatea şi configuraţia reţelei sexuale, accesul la prevenire şi îngrijire, şi contextele sociale şi structurale subiacente care modelează reţelele sexuale şi modelează accesul la aceste reţele.
„Primele informaţii din aceste analize au ajutat la stabilirea priorităţilor vaccinurilor de către unităţile de sănătate din Ontario, care până în prezent s-au concentrat pe organizaţii comunitare, furnizori de servicii, unităţi de sănătate şi echipe de sănătate publică la fiecare nivel, care lucrează împreună pentru a mobiliza accesul şi a furniza vaccinuri pentru homosexuali, bisexuali şi alţi bărbaţi care fac sex cu bărbaţi care ar putea fi cel mai expuşi riscului de infecţie”, au scris autorii.
Cercetătorii speră că această activitate va avea un impact asupra modului în care vaccinurile sunt implementate la nivel global.
„Având în vedere lumea noastră din ce în ce mai conectată, aceste descoperiri evidenţiază cu adevărat importanţa echităţii globale a vaccinurilor în răspunsul la focare şi, în primul rând, în prevenirea acestora”, scriu autorii studiului.
Vaccinurile pot ajuta la întreruperea lanţurilor de transmitere atunci când sunt implementate strategic, dar o altă oportunitate de a opri transmiterea este şi mediul înconjurător, unde persoanele infectate cu virusul îl pot purta pe suprafeţe şi obiecte.
Cercetătorii şi-au propus să studieze şi riscul de transmitere a variolei maimuţei în mediu şi pe suprafeţe.
Pentru prima parte a studiului, echipa a colectat probe de pe suprafeţele cu expunere ridicată şi scăzută la atingere, din sălile spitalului unde pacienţii cu variola maimuţei au primit îngrijiri. Au testat din nou aceleaşi suprafeţe după ce camerele au fost curăţate.
Rezultatele preliminare au arătat niveluri detectabile de ADN cu variola maimuţei pe multe suprafeţe cu atingere ridicată şi câteva suprafeţe cu atingere scăzută. În mod încurajator, cercetătorii nu au putut detecta virusul pe majoritatea suprafeţelor după ce au fost curăţate. Acolo unde au detectat virusul după curăţare, nivelurile au fost semnificativ reduse.
Autorii studiului notează că, deşi au fost capabili să detecteze ADN-ul variolei maimuţei, metodele nu pot determina dacă virusul detectat a fost infecţios.
Ca pas următor, cercetătorii îşi vor extinde studiul pentru a analiza transmiterea în gospodării. Ei vor cere persoanelor care se autoizolează cu variola maimuţei să tamponeze obiectele şi suprafeţele din casa lor la diferite momente, ceea ce va oferi o perspectivă asupra duratei cât o persoană infectată este contagioasă şi dacă produsele obişnuite de curăţare la domiciliu pot dezinfecta eficient suprafeţele contaminate.
Cercetătorii speră ca aceste studii să ofere o înţelegere mult mai bună în ceea ce priveşte transmiterea variolei maimuţei, inclusiv cât de infecţioşi sunt oamenii, şi cât de mult ar trebui să dureze izolarea pentru a-i proteja cel mai bine pe ceilalţi.
