Experţii au reuşit să aducă dovezi că enterovirusul D68, prin infectarea neuronilor măduvei spinării, cauzează mielita flacidă acută (AFM), o boală paralizantă asemănătoare poliomielitei.
Mielita flacidă acută (AFM) a apărut în ultimii ani cu focare mari observate în 2014, 2016 şi 2018.
AFM este o afecţiune neurologică gravă care provoacă slăbiciune musculară, uneori ducând la paralizie permanentă, la fel ca poliomielita. Boala afectează sistemul nervos, în special măduva spinării, ceea ce provoacă o slăbire a muşchilor şi reflexelor din mâini şi picioare. Afecţiunea este rară, dar poate duce adesea la paralizia muşchilor scheletici şi, în cazuri severe, poate afecta muşchii care ajută la înghiţire şi respiraţie. Cele mai multe cazuri de AFM, într-un procent ce depăşeşte 90%, au fost înregistrate la copii.
Recuperarea după AFM variază dar rareori are loc în totalitate. Mortalitatea este scăzută, cu doar două decese raportate din 682 de cazuri confirmate în Statele Unite, din 2014 şi până în prezent.
Tot mai multe dovezi indică o legătură de cauzalitate între enterovirusul D68 (EV-D68) şi AFM. EV-D68, unul dintre cele peste 100 de enterovirusuri care nu cauzează poliomielită, poate provoca boli respiratorii uşoare până la severe, inclusiv secreţii nazale, respiraţie şuierătoare, tuse, dureri ale corpului şi musculare. În unele cazuri AFM poate evolua făcând ca simptomele să progreseze rapid. De obicei, durează între 48 şi 72 de ore până la atingerea punctului critic al bolii.
„Enterovirusul D68 seamănă mult cu rinovirusul, debutând de obicei cu simptome comune de răceală. Chiar când simptomele încep să se îmbunătăţească, cam după cinci zile şi mai bine, atunci va începe să apară slăbiciunea musculară, extrem de variabilă. Această slăbiciune poate varia de la foarte discretă la paralizia fiecărui muşchi din organism“, a declarat dr. Matthew Vogt, de la departamentul de pediatrie şi boli infecţioase din cadrul institutului pedatric de cercetare al universităţii din Carolina de Nord, autorul principal al studiului.
EV-D68 este adesea detectat în probele respiratorii ale pacienţilor cu AFM, dar apare doar rareori în lichidul cefalorahidian. Puţine autopsii au putut examina patogeneza AFM la om. Cele mai multe cunoştinţe despre această boală rară au fost dobândite folosind modele de şoareci. EV-D68 a fost asociat cu AFM, dar până acum nu a existat nicio dovadă directă de cauzalitate.
Studiul publicat recent a început în 2019, când dr. Vogt era cercetător pentru bolile infecţioase pediatrice la centrul medical universitar Vanderbilt.
La acel moment, cercetările au implicat investigarea tipurilor de anticorpi pe care oamenii îi dezvoltă ca răspuns la infecţia cu EV-D68.
„Cercetarea anticorpilor şi a celulelor B este foarte solidă acum, deoarece tehnicile utilizate pot identifica mecanismul răspunsului imunitar şi, în acelaşi timp, pot fi folosite pentru izolarea unor molecule terapeutice“, a sdeclarat dr. James Crowe, de la Centrul Medical Universitar Vanderbilt.
„De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă au făcut destul de multe experimente în laborator şi au găsit o mulţime de dovezi care arată că cel mai probabil EV-D68 este o cauză majoră pentru AFM. Cercetătorii au reuşit să folosească modele de şoarece pentru a documenta simptomele severe şi pentru a observa cum virusul infectează neuronii motori din măduva spinării. Sunt exact acei neuroni care controlează mişcarea la nivelul membrelor, care sunt paralizate“, a declarat la rândul său dr. Vogt.
Un raport medical de caz a fost publicat săptămâna trecută în New England Journal of Medicine.
La doisprezece ani după ce un băiat de cinci ani a murit în 2008 de AFM, cercetătorii au reevaluat probele de autopsie ale pacientului pentru a investiga în profunzime patologia şi răspunsul imun al virusului, după ce specialiştii au ajuns să înţeleagă mai bine asocierea EV-D68 cu focarele bolii.
Cercetătorii au putut confirma patogeneza bolii atunci când studiul a evidenţiat că EV-D68 a infectat neuronii măduvei spinării. Regiunea neuronilor infectaţi a corespuns clinic cu slăbiciunea membrelor superioare şi cercetătorii au putut observa şi prezenţa unui răspuns imun solid corespunzător.
„Sistemul nervos central, din care face parte măduva spinării, este ceea ce numim adesea un loc privilegiat din punct de vedere imunitar, ceea ce înseamnă că sistemul imunitar nu tinde să funcţioneze la fel în măduva spinării şi în creier, aşa cum funcţioneaz în restul corpului. Uneori, atunci când există un răspuns imun la o infecţie, acesta poate provoca leziuni de durată ţesuturilor infectate, şi poate afecta chiar şi celulele din jur care nu sunt infectate. Aşa cum sunt concepute, celulele T citolitice CD8+ ajută la uciderea celulelor infectate, ca parte normală a eliminării viruşilor din majoritatea ţesuturilor. Dar când acest lucru se întâmplă în sistemul nervos central, nu credem că neuronii se mai regenerează. În cadrul studiului, am găsit o mulţime de astfel de celule T CD8+ chiar în zona în care se aflau aceşti neuroni infectaţi“, a explicat dr.Vogt.
Aceste descoperiri conferă plauzibilitate rolului imunopatogenezei în AFM, care indică EV-D68 ca fiind cauza în mielita flacidă acută.
Tratamentul acut optim al AFM necesită, probabil, o abordare multidimensională axată pe strategii antivirale şi antiinflamatorii, sunt de părere specialiştii.
„Probabil că trebuie să existe un echilibru. Medicamente antivirale sau cu anticorpi combinate cu un tip de medicament antiinflamator ar putea funcţiona ca tratament. În prezent, este o practică obişnuită ca pacienţii cu AFM să fie trataţi cu un medicament pentru modularea imunităţii, în încercarea de a limita daunele (imun mediate) pe care celulele T citolitice le-ar putea cauza. Provocarea apare atunci când se elimină în totalitate răspunsul imun, întrucât infecţia cu virus ar putea scăpa de sub control. Ipoteza mea după ce am văzut datele este că un pacient ar trebui să fie tratat cu ambele opţiuni atunci când acestea sunt disponibile. Din păcate, nu avem medicamente antivirale sau cu anticorpi disponibile pentru a trata infecţia cu EV-D68 la om în acest moment“, a precizat dr. Vogt.
Echipa sa de cercetare a folosit anticorpi monoclonali, ca cei utilizaţi pentru a trata infecţia cu SARS-CoV-2, pentru a neutraliza EV-D68. Datele au arătat că atunci când anticorpul este administrat şoarecilor infectaţi în timpul apariţiei paraliziei, tratamentul ajută la îmbunătăţirea rezultatelor, ceea ce înseamnă că ar putea îmbunătăţi şi paralizia.
Întrucât după dovezile din studiu nu mai există nicio îndoială că EV-D68 cauzează AFM, datele din raportul de caz ar putea oferi informaţii despre abordările de tratament şi direcţii viitoare pentru studiile de laborator.
Cercetarea arată şi importanţa crescută a autopsiilor şi a biobăncilor de ţesuturi, în cazul sindroamelor infecţioase puţin explicate.
„Cred că ceea ce arată cu adevărat acest caz este faptul că, prin autopsia pe care familia acestui băiat de cinci ani a încuviinţat să o facă a contribuit la ştiinţă cu o observaţie incredibil de importantă, care a avut loc la peste un deceniu după ce copilul lor a murit. Dar moştenirea copilului lor trăieşte în înţelegerea acestei boli care, din păcate, i-a luat viaţa. Decizia lor ar putea fi salvatoare de vieţi pentru viitorii copii diagnosticaţi cu AFM. Dacă putem înţelege cum funcţionează această boală, am putea afla şi cum să o prevenim“, a mai precizat dr. Vogt.
