Cercetătorii au identificat o categorie de pacienţi care produc anticorpi specifici SARS-CoV-2 cel puţin câteva luni după vindecare

Cercetătorii au identificat o categorie de pacienţi care produc anticorpi specifici SARS-CoV-2 cel puţin câteva luni după vindecare

O echipă de cercetători americani a identificat o categorie de pacienţi care produc anticorpi specifici virusului SARS-CoV-2 cel puţin câteva luni după vindecare.

Una dintre cele mai importante întrebări la care cercetătorii din întreaga lume încearcă să obţină răspuns este: cât durează imunitatea la coronavirusul SARS-CoV-2?

Un indicator-cheie al imunităţii este prezenţa anticorpilor specifici virusului. Studiile realizate până acum au avut rezultate contradictorii, în rândul cercetătorilor neexistând un consens în această privinţă.

Însă un nou studiu realizat de cercetători de la Brigham and Women's Hospital din Boston, Statele Unite, şi publicat în Cell aduce noi lămuriri în această privinţă.

Cercetătorii au analizat probe de sânge prelevate de la 92 de pacienţi vindecaţi de Covid-19, care au avut forme uşoare sau medii ale bolii în perioada martie-iunie 2020.

Potrivit studiului, anticorpii specifici virusului SARS-CoV-2 s-au redus semnificativ după vindecare la cele mai multe persoane, însă cercetătorii au identificat un subgrup de pacienţi la care producţia de anticorpi specifici a continuat în mod susţinut cel puţin câteva luni după vindecare.

Aceste persoane au avut simptome ale Covid-19 pentru o perioadă mai scurtă decât ceilalţi pacienţi (10 zile, faţă de 16 zile, în medie), ceea ce indică o vindecare mai rapidă.

“Am descoperit un subgrup de pacienţi care se vindecă repede şi înregistrează niveluri susţinute de anticorpi specifici virusului după ce au avut Covid-19. Tipul de răspuns imunitar pe care l-am observat la aceste persoane seamănă cu investiţia într-o poliţă de asigurare - este felul în care sistemul imunitar adaugă un strat potenţial de protecţie împotriva unor expuneri viitoare la virus”, a afirmat Duane Wesemann, imunolog la Brigham and Women's Hospital, citat de sciencedaily.com.

Rezultatele studiului arată că nivelul titrului de anticorpi neutralizanţi IgG tinde să se reducă sensibil la cei mai mulţi pacienţi în 3-4 luni după vindecarea de Covid-19.

În schimb, la 20% dintre pacienţii analizaţi producţia de anticorpi specifici virusului SARS-CoV-2 a rămas stabilă sau chiar a crescut în perioada menţionată.

La aceste persoane s-au identificat şi diferenţe la populaţiile de celule T şi B, cu un rol-cheie în memoria imunitară şi în protecţia organismului faţă de patogeni.

Cercetătorii consideră că aceste descoperiri pot avea un rol important în înţelegerea capacităţii organismului uman de a combate virusul şi în dezvoltarea de medicamente sau vaccinuri eficiente împotriva SARS-CoV-2.

viewscnt