Circa un milion de români suferă de bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC), numită şi boala cu mai multe feţe deoarece poate să atace întregul organism, însă mulţi ajung târziu la medic şi îşi pun viaţa în pericol, arată Societatea Română de Pneumologie (SRP), într-un comunicat transmis 360medical.ro.
Bronhopneumopatia obstructivă cronică este o boală respiratorie care atacă bronhiile şi plămânii şi se manifestă prin îngustarea progresivă şi ireversibilă a bronhiilor, ceea ce determină o scădere a capacităţii respiratorii, potrivit specialiştilor.
La nivel mondial, peste 300 de milioane de oameni suferă de această boală, iar un milion dintre ei sunt români.
„Din cauză că este o boală ale cărei simptome nu sunt specifice, foarte multe persoane ajung la medic destul de târziu. De asemenea, sunt mulţi cei care confundă încă simptomele acestei boli cu înaintarea în vârstă şi cu faptul că e normal să simţi “ceva” dacă fumezi”, spune preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, Prof. Dr. Ruxandra Ulmeanu.
Din aceste motive, Societatea Română de Pneumologie încearcă să facă anual campanii de conştientizare şi testări gratuite pentru depistarea BPOC.
În acest an, în weekendul 17-18 noiembrie, între orele 9.00-17.00, bucureştenii au ocazia să facă o spirometrie în faţa magazinului Unirea.
“Testul durează aproximativ două minute, minute care îi pot schimba viaţa persoanei care se testează, ameliorând imens calitatea vieţii pacientului şi prelungind supravieţuirea”, a precizat Ruxandra Ulmeanu.
Medicii spun că această boală poate induce pacientul în eroare foarte uşor, tocmai din cauza faptului că simptomele nu sunt specifice şi pot să fie confundate extrem de uşor fie cu efectele fumatului, fie cu cele ale înaintării în vârstă: tuse, expectoraţie, senzaţie de sufocare, oboseală, toleranţă scăzută la efort.
Pentru că nu este diagnosticată din timp, boala poate afecta, pe rând, toate organele, iar pacienţii tratează toate celelalte afecţiuni neştiind, de fapt, că BPOC este cauza acestora.
Spirometria este un test de bază în explorarea funcţiei respiratorii şi se face cu ajutorul unui dispozitiv numit spirometru.
Ea evaluează cantitatea de aer pe care o persoană o poate inspira sau expira într-o unitate de timp. Este o procedură simplă, care se face repede şi nu doare.
La nivel mondial, cel mai des întâlnit factor de risc pentru BPOC este fumatul, însă boala poate fi cauzată şi de expunerea îndelungată la pulberile industriale, noxele chimice sau fumul produs de arderea combustibililor biologici (cărbune, lemn, gunoi de grajd).
În cele mai multe cazuri, BPOC apare la fumători dupa vârsta de 40 de ani, potrivit experţilor.