CNAS: Cheltuielile pentru tratamentul cancerului au crescut de peste două ori în ultimii 5 ani în România

CNAS: Cheltuielile pentru tratamentul cancerului au crescut de peste două ori în ultimii 5 ani în România

Cheltuielile pentru tratamentul cancerului au crescut de peste două ori în ultimii cinci ani în România, de la aproape 1,5 miliarde de lei în 2017 la 3,9 miliarde lei în 2022, reprezentând credite de angajament pentru finanţarea Programului naţional de oncologie, a declarat miercuri preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan.

Declaraţia a fost făcută în cadrul evenimentului "Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului în contextul implementării Planului Naţional de Prevenire şi Control al Cancerului", organizat de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Majorarea cheltuielilor a venit şi pe fondul creşterii numărului centrelor de terapie, în care anul trecut au fost trataţi 24.000 de pacienţi cu cancer, faţă de doar 8.000 - 9.000 în urmă cu zece ani.

"Pentru decontarea acestor servicii avem în plan, în viitorul foarte apropiat, introducerea inclusiv a radioterapiei stereotactice în acest subprogram al radioterapiei bolnavilor cu afecţiuni oncologice", a precizat Adela Cojan, citată de Agerpres.

De asemenea, CNAS va crea o linie bugetară pentru introducerea markerilor genetici în vederea tratamentului personalizat pentru cancerul de sân, cancerul de ovar, cancerul de plămân şi cancerul colorectal.

O altă măsură pentru creşterea prevenţiei în cancer este introducerea riscogramelor, ce identifică principalii factori de risc asociaţi bolii oncologice, începând din aprilie 2022.

"Este vorba despre consumul de tutun, nivelele de consum de alcool, unde ne aflăm pe primele locuri faţă de media europeană, comportamentul alimentar cu minimă consiliere psihologică încă din nivele primare sau secundare de asistenţă medicală, nivele de activitate fizică sau consiliere pentru combatarea sedentarismului, comportamentul sexual, care poate să fie legat de apariţia cancerelor genitale, toate acestea fiind de data aceasta elementele cuantificate, validate, evaluate şi decontate din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate la nivelul primului nivel decontat între pacient şi sectorul de sănătate românesc", a mai spus Adela Cojan.

viewscnt