Colegiul Medicilor din România (CMR) propune înfiinţarea unui corp al experţilor medicali care să realizeze expertiza judiciară în cazurile de malpraxis.
Propunerea a fost anunţată marţi, la o dezbatere organizată la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova pe tema gestionării greşelilor medicale în România.
Astfel, Colegiul propune ca medici acreditaţi din toate specialităţile, care cunosc foarte bine practica medicală, să ofere expertiză medicală instanţelor civile, astfel încât să lămurească dacă este un caz de malpraxis sau nu.
"Spre deosebire de alte domenii, unde expertiza judiciară este realizată de experţi independenţi acreditaţi, cea în domeniul malpraxisului este realizată acum de către serviciile de medicină legală la nivel teritorial şi respectiv Institutul Naţional de Medicină Legală", a precizat CMR, într-un comunicat.
"Sistemul actual nu funcţionează şi există întârzieri care pot ajunge de la câteva luni la câţiva ani. În plus, practica CEDO a arătat că sistemul actual nu asigură independenţa expertizei judiciare în cauzele de malpraxis, sistemul de medicină legală fiind direct subordonat autorităţilor din domeniul sănătăţii", mai arată Colegiul.
O altă propunere este de a îmbunătăţi sistemul poliţelor de asigurare pentru medici în caz de malpraxis, astfel încât plata despăgubirilor materiale şi morale pentru pacienţii care au suferit prejudicii să fie preluată în mod real şi efectiv de asigurători în temeiul poliţei de malpraxis.
Colegiul a mai propus, în dezbaterile anterioare, şi introducerea posibilităţii unei înţelegeri amiabile între medic, societatea de asigurare emitentă a poliţei de malpraxis şi pacient, care să permită despăgubirea acestuia încă din faza de pre-litigiu.
Această procedură a înţelegerii amiabile nu exclude calea de acces la instanţa de judecată.
CMR consideră, de asemenea, că este nevoie de clarificarea condiţiilor în care medicul poate răspunde inclusiv penal, pentru a avea o practică judiciară coerentă.
În practica judiciară internaţională este făcută distincţia dintre o greşeală involuntară şi încălcarea conştientă, voluntară, a normelor de bună practică medicală de către medic, rezultând forme diferite de răspundere juridică.
"În plus, se impune şi întărirea mecanismelor de răspundere disciplinară astfel încât, în cazul greşelilor grave sau repetate, de exemplu, să intervină ridicarea dreptului de practică a medicului pentru a proteja alţi pacienţi", mai consideră Colegiul.
CMR a înfiinţat în 2022 un corp al experţilor medicali, care are ca atribuţie efectuarea expertizelor de specialitate, la solicitarea Comisiei de jurisdicţie profesională sau a Comisiei superioare de disciplină ale Colegiului, în vederea soluţionării dosarelor disciplinare sau a altor lucrări de specialitate.