Comisia Europeană a semnat marţi un nou contract de achiziţie de remdesivir cu compania Gilead Sciences, pentru a ajuta statele membre ale Uniunii Europene să facă faţă nolui val de infectări asociate subvariantei BA.5 a tulpinii omicron.
Pentru Comisia Europeană este al doilea contract de achiziţie de remdesivir (denumirea comercială Veklury), primul medicament autorizat în UE pentru tratamentul Covid-19 la pacienţii cu vârsta de cel puţin 12 ani cu pneumonie care necesită oxigenoterapie şi la adulţii care nu necesită oxigenoterapie şi care sunt supuşi unui risc crescut de progresie spre o formă severă de boală.
Contractul anterior de achiziţie de remdesivir s-a încheiat în luna aprilie 2022. În cadrul acestui nou contract de achiziţie comună participă 22 dintre cele 27 de state membre ale UE, care vor primi 2,25 milioane de flacoane.
Medicamentul remdesivir a primit autorizaţie de punere pe piaţă condiţionată, valabilă pe întregul teritoriu al Uniunii Europene, în data de 3 iulie 2020 şi este inclus în protocolul de tratament pentru pacienţii cu Covid-19 din România.