Comisia Europeană: Toate statele din UE vor avea acces la vaccinuri anti-Covid-19 în acelaşi timp. Cine are prioritate la vaccinare

Comisia Europeană: Toate statele din UE vor avea acces la vaccinuri anti-Covid-19 în acelaşi timp. Cine are prioritate la vaccinare

Toate statele din Uniunea Europeană vor avea acces la vaccinuri anti-Covid-19 în acelaşi timp, după ce acestea vor deveni disponibile, a anunţat joi Comisia Europeană, care a stabilit şi o ordine de prioritate pentru vaccinare. 

Măsurile sunt cuprinse într-un document numit "Pregătirea pentru strategii de vaccinare pentru Covid-19 şi pentru distribuirea vaccinurilor", transmis joi de Comisia Europeană către Parlamentul European şi către Consiliul European.

"Odată ce vor fi disponibile şi autorizate la nivelul UE, toate statele membre vor avea acces la vaccinurile pentru Covid-19 în acelaşi timp. Numărul total de doze de vaccin va fi limitat în faza iniţială şi până ce producţia poate fi accelerată. Între timp, în fruntea lictei de priorităţi este decizia de stabilire a grupurilor care vor avea acces prioritar la vaccin", se arată în document.

Până acum, Comisia Europeană a semnat acorduri de achiziţie de vaccinuri anti-Covid-19 pentru cele 27 de state membre ale UE cu trei grupuri farmaceutice: AstraZeneca/Universitatea Oxford (300 milioane de doze), Sanofi/GSK (300 milioane) şi Johnson & Johnson (200 milioane).

Comisia Europeană a propus şi grupurile prioritare care ar trebui vaccinate în primă fază, fără o ordine prestabilită: personalul sanitar şi cel din centrele de îngrijire pe termen lung, persoanele cu vârsta peste 60 de ani, pacienţii cu boli cronice, lucrători consideraţi esenţiali în afara celor din sectorul de sănătate (din educaţie, îngrijirea copiilor, agricultură şi alimentaţie, transport, poliţie şi intervenţii de urgenţă), comunităţi care nu pot păstra distanţarea fizică (penitenciare, tabere de refugiaţi, cămine), lucrători care nu pot păstra distanţarea fizică (fabrici, abatoare etc) şi grupuri vulnerabile din punct de vedere socio-economic (care trebuie definite de fiecare stat membru).

Comisia Europeană a stabilit şi un calendar de pregătire a statelor membre pentru vaccinarea anti-Covid-19, care include pregătirea personalului sanitar şi a lanţului logistic şi de depozitare.

viewscnt