Diagnostic complex şi tratamente moderne pentru patologia cardiovasculară

Diagnostic complex şi tratamente moderne pentru patologia cardiovasculară

Bolile cardiovasculare reprezintă principala problemă de sănătate publică atât în România cât şi la nivel european, iar mortalitatea provocată de bolile cardiovasculare este de trei ori mai mare decât cea cauzată de bolile oncologice. Conform estimărilor Societăţii Române de Cardiologie din anul 2021, rata de mortalitate din cauza insuficienţei cardiace cronice în România este dublă faţă de alte state din Europa.

Un stil de viaţă dezordonat şi nesănătos creşte substanţial riscul de a dezvolta o patologie cardiacă importantă, fapt care scade semnificativ calitatea vieţii. Colesterolul crescut, creşterea procentului de grăsime şi scăderea masei musculare, care nu sunt compensate de un stil de viaţă sănătos cu un metabolism eficient şi cu activitate fizică zilnică, devin factori favorizanţi pentru o gamă largă de afecţiuni cardiovasculare. Printre factorii de risc principali care duc la afectarea sistemului cardiovascular se numără: fumatul, obezitatea, sedentarismul, diabetul, etc.

Importanţa screening-ului cardiologic

Fiindcă prevenţia este cheia medicinei iar pacienţii care au suferit un infarct miocardic nu au fost încadraţi la timp în categoria de risc cardiovascular, medicii recomandă efectuarea unui control cardiologic complet pacienţilor cu antecedente de boli cardiovasculare sau care prezintă o serie de factori de risc cardiovasculari precum: hipertensiune arterială, diabet zaharat, fumat, antecedente familiale, dislipidemie, boală cronică de rinichi, obezitate.

Cardiologia – specialitatea cheie în menţinerea sănătăţii inimii

Evaluarea cordului şi a riscului cardiovascular se realizează în cadrul consultului de cardiologie, care cuprinde diagnosticul şi tratamentul cardiopatiilor şi al complicaţiilor medicale la pacienţii diagnosticaţi cu boală cardiovasculară. De asemenea, medicii cardiologi colaborează strâns cu chirurgii cardiovasculari, pentru determinarea riscului chirurgical în cazul pacienţiilor care necesită o intervenţie chirurgicală. Diagnosticul patologiilor cardiace se realizează atât clinic, cât şi prin intermediul unor investigaţii de specialitate precum:

  • analize de laborator (colesterol, trigliceride, probe renale, glicemie, etc.)
  • măsurarea tensiunii arteriale
  • electrocardiogramă
  • ecocardiografie transtoracică
  • holter ECG 24h
  • holter de tensiune arterială 24h
  • test de efort
  • ecocardiografie transesofagiană

În unele cazuri mai complexe, medicul cardiolog poate solicita şi alte investigaţii complementare de imagistică non-invazivă precum: CT cardiac cu estimarea scorului de calciu, angio-CT coronarian, RMN cardiac, scintigramă miocardică de repaus sau de efort.

Cardiologia intervenţională şi aplicaţiile acesteia în tratamentul bolilor cardiovasculare

Unele patologii cardiace pot necesita proceduri minim invazive atât în vederea stabilirii diagnosticului, cât şi pentru tratarea anumitor afecţiuni, realizate prin intermediul cardiologiei intervenţionale. Explorările funcţionale de cardiologie intervenţională se realizează cu ajutorul unor tehnologii extrem de performante din imagistica specializată şi au la bază abordul endovascular arterial sau venos percutanat. Printre afecţiunile cardiovasculare ce pot fi investigate şi tratate prin intermediul cardiologiei intervenţionale se numără:

  • boli coronariene (infarct miocardic acut sau sechelar);
  • valvulopatii (stenoză aortică, insuficienţa valvei mitrale, etc.);
  • suferinţe vasculare aortice (anevrismul de aortă toracică sau abdominală);
  • tulburări de ritm cardiac.

În cazul bolilor coronariene, singura modalitate de diagnostic pentru vizualizarea arterelor coronare şi evaluarea eventualelor stenoze la acest nivel, este angiografia coronariană (coronarografia), procedură realizată în cadrul cardiologiei intervenţionale.

Dacă sunt decelate stenoze arteriale mai mari de 50-70% pe anumite segmente în cadrul coronarografiei, medicul poate recomanda angioplastia coronariană, adică dilatarea arterelor cu ajutorul unui balon şi a unui stent - un dispozitiv care se introduce în vasele de sânge afectate, pentru lărgirea acestora, astfel asigurând fluxul necesar de sânge care circulă spre inimă.

În afară de procedurile diagnostice şi terapeutice care vizează patologia coronariană şi arterială periferică, prin intermediul cardiologiei intervenţionale se realizează şi tratamente structurale: protezare valvulară aortică(TAVI), tratamentul endovascular al anevrismului de aortă (EVAR), tratamentul endovascular al anevrismului de aortă toracică (TEVAR).

O altă categorie importantă de patologii cardiovasculare tratate prin intermediul cardiologiei intervenţionale, sunt tulburările de ritm cardiac. Aritmiile sau tulburările de ritm cardiac, reprezintă dezorganizarea transmiterii semnalelor electrice intracardiace şi apariţia unor bătăi neregulate ale cordului. Acestea sunt frecvent întâlnite la pacienţii cu suferinţe cardiovasculare şi pot fi bradiaritmii (frecvenţă cardiacă scăzută) sau tahiaritmii (frecvenţă cardiacă crescută).

Ablaţia cardiacă este o procedură intervenţională cu radiofrecvenţă prin intermediul căreia se distruge aria de ţesut cardiac responsabil de declanşarea unei tulburări de ritm, în scopul eliminării substratului aritmogen. Ablaţia prin radiofrecvenţă este o tehnică revoluţionară în tratamentul aritmiilor, în prezent fiind utilizată ca terapie de primă linie, mai ales în cazul pacienţilor pentru care tratamentul medicamentos nu mai este eficient.

Cardiologia intervenţională joacă un rol important şi în tratamentul bolii arteriale periferice, în cadrul intervenţiilor vasculare hibride. Astfel de intervenţii necesită o dublă abordare – atât endovasculară, cât şi chirurgicală şi se recomandă pacienţilor care suferă de boală vasculară periferică cu stenoze severe la nivelul axului arterial. Beneficiile intervenţiilor hibride implică un timp operator mai scurt, riscuri anestezice scăzute şi se pot aborda segmente arteriale greu accesibile chirurgului vascular – cu o importanţă majoră pentru revascularizarea piciorului afectat.

Tratament chirurgical modern prin metode minim invazive de chirurgie cardiacă

Patologiile cardiovasculare cu indicaţie de tratament chirurgical, pot fi tratate clasic sau minim invaziv, în ultimul deceniu chirurgia cardiacă minim invazivă cunoscând o dezvoltare spectaculoasă datorită beneficiilor sale majore pentru tratamentul unei game largi de patologii.

Chirurgia cardiovasculară clasică implică, de obicei, o incizie mare prin sternotomie mediană completă (tăierea sternului), cu acces la cord şi la vasele mari. Chirurgia cardiacă minim invazivă modernă se realizează fără sternotomie şi presupune abordul structurilor inimii prin intermediul unei incizii mici efectuate la nivelul peretelui toracic, în spaţiile intercostale.

Beneficiile chirurgiei minim invazive sunt reprezentate de recuperarea rapidă şi minimizarea complicaţiilor postoperatorii (pierderi sanguine scăzute, risc de infecţii redus). Astfel, comparativ cu chirurgia clasică deschisă, pacientul beneficiază de o durată redusă a spitalizării, traumatism chirurgical mult diminuat, precum şi de un aspect estetic mult îmbunătăţit.

Datorită impactului mult redus asupra organismului şi riscurilor scăzute de infecţie, chirurgia cardiovasculară minim invazivă poate fi indicată şi la pacienţii cu multiple comorbidităţi şi riscuri perioperatorii pentru intervenţiile clasice.

Bolile cardiovasculare ce pot fi abordate minim invaziv includ:

  • Insuficienţa şi stenoza mitrală;
  • Insuficienţa şi stenoza aortică;
  • Bolile valvei tricuspide;
  • Defectul septal atrial;
  • Anevrismul de aortă ascendentă;
  • Formaţiuni tumorale benigne cardiace;
  • Leziuni coronariene;
  • Endocardita infecţioasă.

Intervenţiile de chirurgie cardiacă minim invazivă se pot realiza numai cu ajutorul unor instrumente specifice, de ultimă generaţie, sisteme video moderne şi, nu în ultimul rând, cu o echipă medicală specializată, complexă, formată din chirurgi cardiovasculari, anestezişti cu specializare cardiovasculară, cardiologi, specialişti în circulaţia extracorporală şi asistenţi medicali cu multă experienţă.

Anual, pe data de 4 mai este marcată Ziua Naţională a Inimii şi reprezintă prilejul optim de a spori gradul de informare şi conştientizare în legătură cu bolile cardiovasculare şi de a aminti de cele mai noi şi eficiente metode de prevenţie şi tratament ale acestor afecţiuni.

La Spitalul Clinic SANADOR, echipele competente asigură cele mai bune îngrijiri pentru pacienţii cu boli cardiovasculare, inclusiv pentru cei cu patologie complexă. În funcţie de indicaţia terapeutică, pacienţii sunt trataţi fie endovascular (intervenţional), fie chirurgical. Cazurile complexe, dificile, sunt tratate de echipa multidisciplinară, prin intervenţii hibrid, cu componente endovasculară şi chirurgicală.

Indiferent de complexitatea cazului, în cadrul departamentului de Cardiologie intervenţională pacienţii pot beneficia de avantajele intervenţiilor minim invazive. Procedurile de cardiologie intervenţională se realizează cu ajutorul angiografului Philips Azurion 7, cea mai recentă inovaţie concepută în vederea realizării procedurilor ghidate imagistic.

Secţia de Chirurgie Cardiovasculară din Spitalul Clinic SANADOR asigură pacienţilor acces la tratamente minim invazive moderne pentru patologia cardiacă, în condiţii de maximă siguranţă, prin intermediul tehnologiilor de ultimă generaţie şi cu ajutorul medicilor chirurgi cardiovasculari cu o deosebită experienţă în domeniu.

Pentru desfăşurarea optimă a acestor intervenţii chirurgicale cardiovasculare deosebit de complexe, care necesită îngrijiri perioperatorii în condiţii de siguranţă, chirurgii cardiovasculari de la SANADOR beneficiază de sprijinul oferit de Departamentul de Terapie Intensivă pentru Chirurgia Cardiovasculară (ATI CCV). Acest departament, dotat cu aparatură modernă, asigură condiţii optime pentru recuperarea postintervenţională şi se află sub coordonarea unor medici anestezişti cu experienţă vastă.

viewscnt