Incontinenţa urinară se referă la incapacitatea de a controla în mod voluntar vezica urinară, conducând la pierderi frecvente de urină. În condiţii normale, sfincterele vezicii urinare (cel intern, aflat sub control involuntar, şi cel extern, care poate fi controlat voluntar), compuse din ţesut muscular circular, rămân în mod obişnuit închise pentru a preveni astfel de pierderi de urină. În momentul în care vezica urinară se umple, creierul începe să transmită semnale nervoase la nivelul sfincterelor. Drept urmare, muşchii pereţilor vezicii urinare încep să se contracte în vederea eliminării urinei, în timp ce sfincterele coordonează întregul proces al micţiunii. În cazul incontinenţei urinare, acest mecanism nu se mai produce din cauză că muşchii vezicii nu mai funcţionează corespunzător.
Pacienţii cu incontinenţă urinară au acces, la SANADOR, la consulturi de specialitate asigurate de medici cu o vastă experienţă, precum şi la cele mai moderne metode de diagnostic şi tratament, efectuate cu echipamente ultraperformante, de ultimă generaţie. În acest fel, specialistul poate stabili cu exactitate cauza care a dus la incontinenţa urinară şi care este cea mai bună opţiune terapeutică. Atunci când este necesar, pacienţii pot primi recomandări şi pentru efectuarea unor consulturi interdisciplinare.
Care sunt manifestările şi cum se depistează incontinenţa urinară?
Principalul simptom al acestei afecţiuni constă în pierderile necontrolate şi neintenţionate de urină, însă severitatea bolii poate varia considerabil de la o persoană la alta. În timp ce unii indivizi pot experimenta scurgeri de urină doar ocazional, alţii se pot confrunta cu astfel de situaţii în momente precum tusea sau strănutul. Pierderile de urină se produc şi în cazul persoanelor care nu reuşesc să-şi controleze nevoia urgentă de a urina şi nu reuşesc să ajungă în timp util la toaletă. Mai mult, factorii declanşatori, intensitatea şi momentul apariţiei acestor probleme pot varia în funcţie de tipul specific de incontinenţă (incontinenţă de stres, incontinenţă prin imperiozitate, funcţională, de preaplin, mixtă, extrauretrală şi enurezis nocturn).
Diagnosticul afecţiunii se stabileşte, în principal, printr-o evaluare detaliată a istoricului medical, în cadrul căreia medicul poate solicita diferite informaţii, cum ar fi, de exemplu, existenţa unei naşteri naturale sau pierderile de sarcină anterioare, în cazul femeilor. În plus, se pot cere detalii legate de frecvenţa nevoii de a urina şi cantitatea de urină eliminată, dar şi de contextul în care se pierde urină.
Ulterior, pentru a avea un tablou clinic complet, specialistul (ginecolog sau urolog) poate recomanda efectuarea unor investigaţii suplimentare, precum analize de sânge şi de urină, cu scopul identificării unor potenţiale infecţii urinare sau afecţiuni renale, dar şi teste imagistice, cum sunt ecografia pelvină sau cistouretrografia micţională. De asemenea, medicul poate indica şi efectuarea de teste urodinamice, pentru a evalua funcţia vezicii urinare şi a sfincterelor uretrei, a unui test de stres urinar sau a unei proceduri numite cistoscopie.
În unele cazuri, incontinenţa urinară poate fi temporară. În astfel de situaţii, aceasta poate să dispară odată cu tratarea cauzei subiacente. Dar atunci când se manifestă într-o afecţiune cronică, pot fi necesare strategii pe termen lung pentru gestionarea pierderilor de urină. La Spitalul Clinic SANADOR, cel mai mare spital privat multidisciplinar din România, pacienţii au acces la investigaţii complexe, precum cistouretrografia micţională, indicată în infecţii urinare repetate, disurie, tulburări micţionale, obstrucţie vezicală etc. Această procedură este efectuată în Departamentul de Radiologie şi Imagistică Medicală din Spitalul Clinic SANADOR, cu ajutorul echipamentelor medicale de ultimă generaţie.
Care este tratamentul avansat al incontinenţei urinare?
În funcţie de cauzele care au determinat apariţia incontinenţei urinare, specialistul poate recomanda anumite măsuri de autoîngrijire, precum şi tratament medicamentos. Măsurile de autoîngrijire implică adoptarea unor obiceiuri noi, cum ar fi efectuarea regulată a exerciţiilor Kegel pentru întărirea planşeului pelvin, evitarea ridicării obiectelor grele sau utilizarea absorbantelor (în cazul femeilor), dar şi o planificare atentă a consumului de apă, cu evitarea ingerării de lichide multe seara, înainte de culcare. De asemenea, este importantă adoptarea unui stil de viaţă sănătos, cu menţinerea unei greutăţi corporală optimă. În cazul persoanelor supraponderale sau care suferă de obezitate, trebuie luată în considerare pierderea în greutate.
Tot în funcţie de cauze, medicul mai poate prescrie şi anumite medicamente, precum anticolinergicele, care tratează vezica hiperactivă, hormonii de substituţie în cazul femeilor aflate în perioada de menopauză sau medicamente care vizează micşorarea prostatei mărite, la bărbaţi.
Există şi cazuri, însă, în care specialistul poate recomanda o intervenţie chirurgicală pentru a întări musculatura vezicii sau pentru a plasa vezica în poziţie normală. De asemenea, se mai pot folosi electrostimularea, injectarea unor substanţe care îngroaşă ţesutul uretrei şi vezicii urinare, inserarea unei sonde urinare şi menţinerea ei pe termen lung sau folosirea unor dispozitive speciale pentru a preveni scăpările de urină, cum ar fi inserarea unui inel special, rigid, în vagin, numit pesar.
Ca alternativă la exerciţiile Kegel, medicul mai poate recomanda stimularea electrică pentru întărirea musculaturii pelvine prin tehnologia ATTAIN, când se inserează, în cazul femeilor, un dispozitiv intravaginal pentru a stimula contracţiile musculaturii pelvine, sau cu ajutorul scaunului FMS REMED, când aceiaşi muşchi sunt stimulaţi prin aşezarea timp de o jumătate de oră pe scaunul REMED. În astfel de situaţii mai pot fi indicate şi o procedură laparoscopică (colposuspensia retropubică), în care se leagă ţesuturile din zona pelvină pentru a susţine uretra şi vezica urinară, dar şi terapii laser Fotona Smooth – Incontilase. Aceasta din urmă este o formă de tratament destinată incontinenţei urinare la femei, care se bazează pe efectul termic produs de tehnica laser. În acest fel se induce formarea de noi fibre de colagen şi remodelarea mucoasei în regiunea orificiului uretral şi vestibular, dar şi la nivelul peretelui vaginal anterior. În general, pacientele vor avea nevoie de două şedinţe laser, efectuate la interval de o lună, pentru corectarea incontinenţei urinare de efort uşoare şi medii.
Cum se efectuează managementul incontinenţei urinare la SANADOR?
La Spitalul Clinic SANADOR, pacienţii cu incontinenţă urinară beneficiază de proceduri diagnostice şi terapeutice avansate, efectuate cu utilizarea echipamentelor de ultimă generaţie. Aceste tehnici permit medicilor urologi sau ginecologi să identifice cu precizie factorii responsabili de pierderile incontrolabile de urină şi să evalueze posibilele comorbidităţi asociate. Pe baza diagnosticului, se recomandă un tratament individualizat, adaptat nevoilor specifice ale pacientului, care poate include strategii pentru gestionarea pe termen lung a incontinenţei, dar şi opţiuni terapeutice medicamentoase sau chirurgicale.
În situaţiile în care incontinenţa urinară este consecinţa unor tulburări hormonale sau a unui accident vascular cerebral, pacienţii sunt îndrumaţi către specialişti în endocrinologie sau neurologie, în funcţie de necesităţi.
La Spitalul Clinic SANADOR, pentru femeile afectate de incontinenţă urinară de efort uşoară sau medie, se efectuează terapia cu laserul Fotona Smooth. Acest procedeu se desfăşoară fără durere, fără necesitatea unei incizii şi fără a mai fi nevoie de spitalizare. De obicei, două sesiuni efectuate la interval de o lună sunt suficiente pentru a obţine rezultate în majoritatea cazurilor. Fotona se distinge ca un pionier în cercetarea şi dezvoltarea domeniului ginecologiei, fiind primul producător care a introdus tehnologia Er: YAG, îmbunătăţind semnificativ performanţa tehnologiei laser. Această iniţiativă a condus la inovaţia Smooth-mode, o terapie termică fără incizie, care minimizează disconfortul şi contribuie rapid la restabilirea continenţei urinare.