Cancerele urologice afectează diverse organe ale tractului urinar, precum vezica urinară, rinichii, glandele suprarenale, ureterul şi uretra. La bărbaţi, acestea pot afecta şi prostata, testiculele şi penisul. Deşi astfel de cancere sunt des întâlnite, vestea îmbucurătoare constă în faptul că, dacă sunt detectate în stadii incipiente prin intermediul unor controale urologice periodice, pacienţii pot avea acces la tratamente moderne, minim invazive, ce permit menţinerea unei calităţi ridicate a vieţii.
Spitalul Clinic SANADOR asigură pacienţilor consultaţii oferite de medici urologi de elită, precum şi investigaţii efectuate cu aparatură de vârf. În plus, pacienţii beneficiază de intervenţii urologice minim invazive avansate, efectuate cu ajutorul sistemului robotic de ultimă generaţie da Vinci Xi. Chirurgia robotică reprezintă o opţiune prioritară în prostatectomia radicală pentru cancerul de prostată, cu condiţia unei selecţionări adecvate a cazurilor. La SANADOR, intervenţiile de chirurgie robotică urologică acoperă întreg spectrul chirurgiei urologice oncologice şi reconstructive, inclusiv tumori renale, tumori de glandă suprarenală, tumori vezicale, reconstrucţia joncţiunii pielo-ureterale, leziuni ale ureterului şi reimplantare uretero-vezicală.
Simptomatologia diverselor tipuri de cancer urologic
Printre cele mai frecvent întâlnite tipuri de cancere urologice se numără cancerul vezicii urinare, cancerul renal, ureteral, de prostată, cancerul testicular şi cancerul penian. Cancerul vezicii urinare îşi are cel mai des originea în celulele care căptuşesc la interior vezica şi care formează uroteliul, iar în cazul rinichilor, care filtrează deşeurile din sânge şi produc urina pentru a le elimina, cel mai frecvent tip de cancer este carcinomul. De asemenea, există şi cancere care încep în celulele care căptuşesc uretra, tubul subţire care transportă urina din vezică în exterior. În cazul prostatei, o glandă mică care ajută la producerea spermei, cancerele cresc lent, silenţios şi aproape toate sunt adenocarcinoame. Cancerul testicular poate fi de mai multe tipuri (seminom şi non-seminom, cu mai multe subtipuri), iar cel de penis începe adesea la nivelul glandului şi prepuţului, la pacienţii necircumcişi.
Tabloul clinic al diverselor forme de cancere urologice depinde de locul în care creşte formaţiunea tumorală, de tipul şi dimensiunea cancerului, dar şi de stadiul în care a fost depistat. Simptomele pot include sângele în urină, care este unul dintre primele semnale de alarmă ale cancerului de vezică urinară, rinichi şi prostată. Probleme cu urinarea sau modificări ale funcţiei sexuale pot fi semne ale cancerului de vezică urinară sau ale cancerului uretral, iar rănile apărute pe piele pot fi semne ale cancerului penian. În cancerul testicular apare umflarea scrotului.
Tumorile maligne renale sunt silenţioase pentru multă vreme, ceea ce înseamnă că sunt adesea descoperite în stadii avansate. Durerea, prezenţa sângelui în urină şi semnele date de metastaze la distanţă (ca hemoptizia dată de metastazele pulmonare şi icterul generat de metastazele hepatice) pot fi semne şi simptome ale tumorilor renale.
Cancerul de ureter rezultă din proliferarea celulelor care formează mucoasa ureterală şi este strâns legat de cancerul vezical, fiind mai frecvent la pacienţii trataţi anterior pentru cancer de vezică urinară. Persoanele diagnosticate cu cancer ureteral au un risc crescut de a dezvolta cancer vezical. Semnele şi simptomele acestui tip de cancer sunt tot nespecifice. Pacienţii care acuză prezenţa sângelui în urină, dureri de spate, durere la urinare, scădere neaşteptată în greutate şi oboseală ar trebui să solicite evaluarea medicală pentru a identifica cauza acestor probleme.
Diagnosticul avansat al cancerelor urologice
Diagnosticul cancerului ureteral este stabilit de medicul urolog cu ajutorul investigaţiilor imagistice, precum şi prin utilizarea ureteroscopiei şi cistoscopiei. Cancerul renal evoluează în mod asimptomatic, dar pot apărea simptome generale, cum ar fi o scădere bruscă în greutate, slăbiciune inexplicabilă şi lipsa poftei de mâncare, care pot contribui la identificarea lui în stadii incipiente, înainte de apariţia hematuriei, care survine în stadii avansate ale bolii. Pentru un diagnostic rapid, specialistul poate recomanda analiza urinei, o hemoleucogramă sau o ecografie abdominală. În anumite cazuri, medicul poate sugera investigaţii imagistice avansate, precum o tomografie computerizată (CT) pentru detectarea anomaliilor renale sau un examen de rezonanţă magnetică (RMN) cu scopul de a obţine imagini tridimensionale şi transversale ale organelor, ţesuturilor şi vaselor de sânge din zona renală, sau chiar o biopsie pentru un diagnostic cert.
Diagnosticul cancerului vezical poate fi realizat precoce prin analize de urină, cistoscopie, citologie urinară, investigaţii imagistice avansate şi biopsie. Cancerul de prostată, unul dintre cele mai întâlnite tipuri de cancer la bărbaţi, poate fi complet vindecat dacă este identificat şi tratat în stadiile incipiente. Metoda cea mai performantă pentru confirmarea diagnosticului de cancer de prostată este biopsia de fuziune. Efectuată cu succes la Spitalul Clinic SANADOR, această procedură implică fuzionarea imaginilor obţinute în prealabil la examenul RMN multiparametric de prostată, care evidenţiază o zonă suspectă, cu imaginea ecografică obţinută în timp real la ecograful de ultimă generaţie bk3000.
Tratamentul modern al cancerelor urologice
Cancerele urologice cum ar fi cancerul de vezică urinară, de prostată şi renal, prezintă şanse considerabile de vindecare atunci când sunt diagnosticate în stadii incipiente. Prin urmare, este esenţial să se efectueze controale periodice la medic şi investigaţii de rutină pentru a depista precoce aceste afecţiuni. Tratamentele moderne, minim invazive, au demonstrat rezultate excelente în gestionarea acestor tipuri de cancer identificate timpuriu.
Cistectomia reprezintă o opţiune chirurgicală utilizată în cazurile de cancer de vezică urinară în care tumora s-a extins dincolo de peretele muscular. Această procedură implică îndepărtarea parţială sau totală a vezicii urinare. Cistectomia radicală presupune şi extirparea nodulilor limfatici în proximitate şi, la bărbaţi, a prostatei şi a veziculelor seminale, iar la femei implică îndepărtarea uterului, ovarelor şi a unei părţi a vaginului.
După o cistectomie radicală sau exenteraţie pelvină, este esenţial ca chirurgul să ofere organismului posibilitatea de evacuare a urinei. Reconstrucţia vezicală implică crearea unui rezervor sferic, cunoscut sub denumirea de neovezică, dintr-o porţiune de intestin. Acest rezervor funcţionează asemenea unei vezici normale, permiţând pacientului să elimine urina prin uretră.
În cazul cancerului renal, posibilitatea de a trăi cu un singur rinichi este recunoscută, însă în situaţia în care ambii rinichi sunt îndepărtaţi sau nu mai funcţionează, este necesară dializa sau un transplant renal. Transplantul renal este o opţiune viabilă doar dacă boala este limitată la rinichi şi există un donator compatibil. Tratamentul pentru acest tip de cancer urologic poate include intervenţii chirurgicale ca nefrectomia parţială, nefrectomia simplă ori nefrectomia radicală, dar şi radioterapie, chimioterapie sau terapie biologică, în funcţie de stadiul tumorii şi de particularităţile cazului.
Cancerul de prostată localizat sau local avansat poate beneficia de tratament chirurgical cu viză curativă. Prostatectomia radicală asistată robotic a devenit metoda chirurgicală preferată, datorită rezultatelor superioare în comparaţie cu alte tehnici minim invazive şi intervenţii deschise.
Tratamentul cancerului ureteral este frecvent chirurgical, dar în unele cazuri pot fi recomandate chimioterapia şi imunoterapia. La Spitalul Clinic SANADOR, chirurgii urologi cu experienţă asigură tratamentul cancerelor urologice prin intervenţii chirurgicale minim invazive, cum ar fi cele laparoscopice sau robotice, atunci când este posibil, dar şi prin intervenţii deschise. Echipele multidisciplinare de la Centrul Oncologic SANADOR completează tratamentul oncologic, contribuind la obţinerea celor mai bune rezultate pentru aceşti pacienţi.