Dieta care reduce riscul de accident vascular cerebral

Dieta care reduce riscul de accident vascular cerebral

Adoptarea unei diete bazate pe vegetale cum ar fi legumele şi cerealele integrale poate reduce riscul unui accident vascular cerebral cu până la 10%, potrivit unui studiu recent.

Un accident vascular cerebral ischemic este asociat cu un blocaj al fluxului sanguin către creier, fiind cel mai frecvent tip de accident vascular cerebral. Studiul nu a găsit nicio legătură între dietă şi accident vascular cerebral hemoragic, care survine atunci când o arteră din creier se rupe.

„Multe studii arată deja că o dietă bogată în fructe şi legume poate reduce riscul de a face tot felul de boli, de la cele de inimă la diabet. Am vrut să aflăm dacă există o asociere între acest tip de dietă sănătoasă şi riscul de accident vascular cerebral", a mărturisit prof. dr. Megu Baden, de la Şcoala de Sănătate Publică Harvard, autor al studiului.

Cercetarea a implicat 209.508 persoane care nu aveau boli cardiovasculare sau cancer la începutul studiului. Cercetătorii i-au urmărit pe participanţi mai mult de 25 de ani. La fiecare doi până la patru ani, participanţii au completat un chestionar care-i întreba cât de des au consumat 110 alimente comparativ cu anii precedenţi. Oamenii de ştiinţă au împărţit participanţii în cinci grupuri pe baza calităţii dietei lor, în mod specific, a unor calităţi mai mari de alimente pe bază de plante sau mai mici, fără a exclude toate alimentele de origine animală.

De exemplu, persoanele cu cele mai calitative diete au avut, în medie, 12 porţii de alimente sănătoase pe bază de plante, cum ar fi verdeţuri, fructe, cereale integrale, fasole şi uleiuri vegetale pe zi, comparativ cu dietele cu o calitate mai slabă, care aveau în medie şapte porţii şi jumătate pe zi. Când a venit vorba de alimente vegetale mai puţin sănătoase, cum ar fi cerealele rafinate şi legumele cu indice glicemic ridicat, cum ar fi porumbul şi cartofii, persoanele cu cea mai sănătoasă dietă au avut, în medie, trei porţii pe zi, comparativ cu şase porţii şi jumătate din dietele cu cea mai mică calitate. În ceea ce priveşte carnea şi produsele lactate, grupul cu cea mai sănătoasă dietă a avut în medie trei porţii şi jumătate pe zi, comparativ cu şase porţii pe zi în cazul celuilalt grup.

În timpul studiului, 6.241 de persoane au avut un accident vascular cerebral, 3.015 care au avut un accident vascular cerebral ischemic şi 853 care au avut un accident vascular cerebral hemoragic.

Comparativ cu persoanele care au consumat alimente mai puţin sănătoase, persoanele care au consumat diete pe bază de plante au avut un risc cu 10% mai mic de a avea un accident vascular cerebral şi un risc cu 8% mai mic de accident vascular cerebral ischemic.

Cercetătorii nu au găsit nicio diferenţă în ceea ce priveşte riscul de accident vascular cerebral hemoragic.

„O dietă vegetariană bogată în alimente vegetale mai puţin sănătoase, cum ar fi cerealele rafinate, zaharurile adăugate şi grăsimile, este un exemplu al modului în care diferă calitatea unor aşa-numite diete sănătoase. Descoperirile noastre au implicaţii importante în ceea ce priveşte sănătatea publică în viitor, astfel că politicile nutriţionale pentru reducerea riscului de accident vascular cerebral ar trebui să ia în considerare calitatea alimentelor", a spus Baden.

O limitare a studiului este că toţi participanţii erau profesionişti din domeniul sănătăţii şi erau predominant albi, ceea ce înseamnă că rezultatele ar putea să nu se aplice populaţiei generale.

viewscnt