Dr. Alexandru Aricescu este unul dintre puţinii medici cu dublă specializare în psihiatrie şi diabet şi boli de nutriţie. Mai mult este nu doar medic, ci şi administrator al unei noi clinici private, fiind preocupat atât de soarta pacienţilor pe care îi are în grijă, cât şi de cea a medicilor din clinică. ,,Peste 1000 de pacienţi din noua clinică ar putea fi privaţi de servicii decontate în luna iulie în absenţa contractului cu CNAS”, e de părere dr. Aricescu, reprezentantul Clinicii Nutrimed SRL, care a sesizat autorităţile printr-un memoriu cu privire la Contractul- Cadru 2021-2022.
Cum îi impactează pe pacienţi faptul că noile clinici pot intra pe contractare de la 1 august 2021?
Impactul întârzierii contractării clinicilor noi este major pentru pacienţii noştri, estimez că peste 1000 de pacienţi vor fi privaţi de servicii decontate în luna iulie în absenţa contractului CNAS. Şi aceasta se va întâmpla doar în clinica noastră, compusă în prezent din 5 medici cu experienţă şi personal conex; la nivel naţional cu siguranţă impactul este mult mai mare.
Clinica noastră a fost evaluată pozitiv de către Departamentul Evaluare a CASMB în luna aprilie şi am pregătit toată documentaţia necesară contractării de la 1 iulie, termenul anunţat iniţial. Toţi cei 5 medici ai noii clinici (2 medici primari psihiatri, între care şi subsemnatul, 1 medic endocrinolog, 2 medici neurologi) sunt medici cu experienţă şi sute de pacienţi lunar, aflaţi deja în contract CASMB în prezent.
Programările la noi se fac în general la 30 zile, 60 sau 90 zile - deci listele de programări sunt deja pline de acum 2-3 luni, contând pe anunţul CNAS din primăvară: semnarea contractului cadru va avea loc la 1 iulie. Pacienţii clinicilor noi, deja programaţi, sute sau mii de pacienţi nu vor putea beneficia de servicii decontate toată luna iulie.
Cum îi afectează pe medici?
Conform prevederilor legale, la transferul de la o clinică spre alta, noi suntem obligaţi să anunţăm angajatorul cu o lună înainte încetarea colaborării şi mutarea pe nouă clinică, ceea ce la 1 iunie noi deja am făcut, prezentând demisiile, ştiind că de la 1 iulie vom avea contract pe noua clinică, conform anunţurilor CNAS valabile în acel moment.
O săptămâna mai târziu, pe 8 iunie, CNAS anunţa întârzierea semnării noului contract cadru. Clinicile vechi nu sunt afectate (având posibilitatea semnării de act adiţional), în timp ce toate clinicile noi sunt amânate cu cel puţin o lună.
Medicii din clinicile noi nu vor putea fi plătiţi pentru serviciile prestate acestor pacienţi decât dacă ele sunt taxate ca servicii private, deşi pacienţii sunt asiguraţi şi serviciile sunt decontabile. Pentru mine ca Administrator al Clinicii (şi pentru ceilalţi colegi din Bucureşti şi din ţară aflaţi în situaţia mea), fiecare săptămână de întârziere a Contractului ne aduce pierderi financiare considerabile, aceasta însemnând cheltuieli cu personalul neamortizate, chirii neamortizate, rate aparatură şi consumabile, etc.
Cum caracterizaţi această situaţie?
Desigur că decizia recent luată, de amânare pentru 1 august discriminează noii furnizori, în condiţiile în care vechii furnizori au noul Contract Cadru aprobat şi au şi varianta actelor adiţionale de prelungire. Comunicatul CNAS din 26 iunie afirmă dorinţa de sprijinire a Ambulatoriului de Specialitate, întocmai pentru a creşte accesul asiguraţilor la servicii medicale de calitate şi pentru a scădea presiunea şi costurile mari din serviciile de asistenţă spitalicească. Din păcate, dacă aceste întârzieri se confirmă, rezultatul poate fi contrar, blocând accesul la servicii decontate pentru mii de pacienţi şi descurajând viitoarele investiţii în sănătate din cauza cadrului legislativ incert, imprevizibil. Sperăm că situaţia să fie remediată în zilele următoare, încă este timp pentru a reduce acest decalaj.
Citiţi ce a răspuns Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la memoriul dr. Aricescu: Memoriul unei clinici noi cu privire la Contractul- Cadru 2021-2022. Ce răspunde preşedintele CNAS