Comisia Europeană vrea ca statele membre să interzică ţigările, ţigările electronice şi produsele din tutun încălzit în spaţiile din exterior, conform noilor recomandări publicate săptămâna aceasta. Recomandările fac parte din Planul Uniunii Europene (UE) de luptă împotriva cancerului, care îşi propune să creeze prima „generaţie fără tutun”, astfel încât până în 2040, mai puţin de 5% din populaţia statelor membre să consume tutun, faţă de 25% în prezent.
Executivul UE a adoptat recomandări fără caracter obligatoriu pentru a actualiza direcţiile Consiliului din 2009 privind un mediu fără fum de tutun, întrucât cele actuale nu îşi pot atinge pe deplin „scopul de protecţie” din cauza lipsei reglementărilor în privinţa „spaţiilor exterioare” şi a „produselor emergente”, se arată în document.
„Facem apel la statele membre să extindă acoperirea politicilor lor privind mediul fără fum de tutun la principalele spaţii exterioare”, a declarat comisarul UE pentru sănătate, Stella Kyriakides, marţi, la o conferinţă de presă.
Recomandările fac parte din Planul UE de luptă împotriva cancerului, care îşi propune să creeze prima „generaţie fără tutun”, şi să atingă obiectivul ca în 2040, mai puţin de 5% din populaţie să consume tutun, faţă de 25% în prezent.
„De asemenea, recomandăm ca măsurile privind mediile fără fum să se aplice şi ţigărilor electronice şi produselor din tutun încălzite”, a subliniat Kyriakides, ceea ce reprezintă o schimbare esenţială faţă de 2009, comentează Euractiv.
Recomandările Comisiei vizează produsele încălzite din tutun şi ţigările electronice „indiferent dacă conţin nicotină sau fără nicotină”, precum şi „orice alte produse care emit fum şi/sau aerosoli”.
„Aceste produse pot fi o cale de acces către dependenţa de nicotină şi chiar către consumul tradiţional de tutun”, a menţionat Kyriakides.
În ultimii ani, utilizarea de noi produse din tutun a devenit populară.
Prevalenţa ţigărilor electronice în Uniunea Europeană (UE) reprezintă 3% şi 2% pentru tutunul încălzit, conform datelor Eurobarometrului din 2023.
Recomandările fac parte din Planul UE de luptă împotriva cancerului, care îşi propune să creeze prima „generaţie fără tutun”. Aţi fi în favoarea sau în defavoarea oricăreia dintre următoarele măsuri de interzicere a utilizării ţigaretelor electronice sau a produselor din tutun încălzit în medii în care fumatul este interzis?
Executivul UE doreşte, de asemenea, să protejeze populaţia de emisiile pasive ale noilor produse din tutun, care pot provoca probleme respiratorii şi cardiovasculare grave, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Orientările sugerează concentrarea asupra spaţiilor exterioare în care copiii şi adolescenţii se adună frecvent, cum ar fi locurile de joacă, piscinele sau zonele din apropierea şcolilor, deoarece persoanele cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani sunt cele mai vulnerabile la fumatul pasiv, conform rezultatelor Eurobarometrului 2023.
Un procent de 80% din respondenţii din această grupă de vârstă au declarat că au văzut persoane fumând diverse produse din tutun pe terase în aer liber, în timp ce 40% au observat fumatul în spaţii în aer liber destinate copiilor. Acest procent creşte la 49% pentru ţigările electronice şi produsele din tutun încălzite.
Pe scară mai largă, orientările Comisiei vizează, de asemenea, unităţile medicale, clădirile publice, transportul public sau locuri precum cafenele, restaurante, baruri sau grădini zoologice.
Într-un comunicat de presă, Asociaţia Fără Fumat (Smoke Free Partnership - SFP) a salutat noile orientări privind interzicerea consumului de ţigări, ţigări electronice şi produse din tutun încălzit „în special având în vedere absenţa unui regulament UE”.
Eurodeputatul danez Stine Bosse (Renew) a fost un pic mai sceptic, afirmând că toate recomandările rămân competenţe naţionale.
„Nu cred că acest lucru se va schimba pentru o perioadă destul de lungă”, a declarat ea pentru Euractiv, chiar dacă încurajează UE să «menţină conştientizarea la un nivel ridicat pe agendă».
În UE, aproximativ 25% din populaţie fumează şi aproape 700.000 de vieţi se pierd în fiecare an din cauza consumului de tutun.
Credit imagine: Olivier Matthys - Environmental Protection Agency (EPA), 17 septembrie 2024.