Testele de sânge ar putea ajuta la diagnosticarea, tratamentul şi chiar la eforturile de prevenire a tulburării de stres post-traumatic (PTSD), potrivit unor descoperiri recente.
Un nou studiu a constatat că persoanele care suferă în prezent sau se confruntă cu un risc ridicat de PTSD prezintă modele particulare în patru biomarkeri măsurabili cu un simplu test de sânge.
Constatările sugerează că aceşti biomarkeri ar putea fi utilizaţi pentru a estima probabilitatea ca o persoană să dezvolte PTSD, pentru a diagnostica tulburarea sau pentru a monitoriza răspunsul la tratament.
PTSD poate apărea după ce o persoană trăieşte sau este martora unui eveniment traumatic.
În prezent, acest sindrom este diagnosticat pe baza unor simptome precum amintiri recurente, dificultăţi de somn sau de concentrare, gânduri negative, probleme de memorie şi evitarea situaţiilor declanşatoare.
Întrucât şi alte tulburări pot avea unele dintre aceste simptome, PTSD poate fi dificil de diagnosticat, inclusiv evaluarea schimbărilor de răspuns la tratament.
Această cercetare, la care au participat peste 1.000 de membri ai armatei, reprezintă cel mai mare studiu prospectiv de până acum pentru a evalua markerii biologici ai PTSD în timp.
„Acest studiu oferă informaţii valoroase despre istoricul natural al PTSD şi despre eficacitatea intervenţiilor, care pot contribui la elaborarea unor orientări de tratament şi la îmbunătăţirea îngrijirii persoanelor care suferă de acest sindrom", a declarat Stacy-Ann Miller, cercetător la Institutul de cercetare Walter Reed Army, din Silver Spring, Maryland, Statele Unite.
Potrivit cercetătoarei, metode mai bune de predicţie sau de depistare a PTSD ar putea ajuta la depăşirea acestei tulburări prin identificarea persoanelor cu risc ridicat şi prin oferirea de strategii de intervenţie timpurie sau de prevenire.
Acest lucru ar putea reduce potenţial severitatea simptomelor sau ar putea preveni dezvoltarea totală a tulburării, spun autorii studiului.
Noile cercetări vor fi prezentate la Discover BMB, reuniunea anuală a Societăţii Americane de Biochimie şi Biologie Moleculară, care are loc în perioada 25-28 martie, la Seattle.
Biomarkerii, care reflectă procesele biologice, pot oferi o măsură obiectivă a modificărilor fiziologice asociate cu boli precum PTSD.
Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat patru biomarkeri în probe de sânge de la membri activi ai serviciului militar, prelevate înainte de o misiune de 10 luni, la trei zile după întoarcere şi la trei până la şase luni după întoarcere.
Biomarkerii au fost legaţi anterior de stres, depresie, anxietate şi tulburări de sănătate mintală.
Cei patru biomarkeri au fost: raportul glicolitic, o măsură a modului în care organismul descompune zahărul pentru a produce energie; arginina, un aminoacid care joacă un rol în sistemul imunitar şi cardiovascular; serotonina, un mesager chimic care ajută la reglarea dispoziţiei, a somnului şi a altor funcţii; şi glutamatul, un mesager chimic care joacă un rol în învăţare şi memorie.
Cercetătorii au împărţit membrii serviciului în grupuri pe baza măsurilor de PTSD şi de rezilienţă mentală şi au comparat cei patru biomarkeri între diferitele grupuri.
Participanţii au fost clasificaţi ca având PTSD, sub pragul PTSD, sau fără PTSD, în funcţie de diagnosticul lor clinic şi de simptomele înregistrate.
Cercetătorii au clasificat rezilienţa participanţilor pe baza unei combinaţii de factori, inclusiv PTSD, anxietatea, calitatea somnului, tulburările legate de consumul de alcool, expunerile de luptă, leziunile cerebrale traumatice şi sănătatea fizică şi mentală generală.
Studii anterioare au arătat că persoanele considerate a avea o rezilienţă scăzută pe baza acestor măsuri sunt mult mai susceptibile de a dezvolta PTSD după misiune decât cele cu rezilienţă ridicată.
Comparând aceşti biomarkeri la persoane cu diferite stări PTSD şi niveluri de rezilienţă, rezultatele au arătat că cei cu PTSD sau, PTSD sub prag au avut un raport glicolitic semnificativ mai mare şi o arginină mai mică decât cei cu rezilienţă ridicată.
De asemenea, persoanele cu PTSD aveau serotonină semnificativ mai scăzută şi glutamat mai ridicat decât cele cu rezilienţă ridicată. Aceste asocieri au fost independente de factori precum sexul, vârsta, indicele de masă corporală, fumatul şi consumul de cofeină.
Cercetătorii au declarat că biomarkerii ar putea ajuta la estimarea persoanelor care se confruntă cu un risc ridicat de PTSD, la îmbunătăţirea acurateţei diagnosticului afecţiunii şi la îmbunătăţirea înţelegerii generale a factorilor şi efectelor acestui sindrom.
„Metode îmbunătăţite de depistare şi predicţie a PTSD ar putea informa abordări de tratament mai bune, oferind o înţelegere mai profundă a mecanismelor biologice care stau la baza tulburării", a declarat Miller.
Acest lucru ar putea duce la dezvoltarea unor tratamente mai bine ţintite şi mai eficiente sau la identificarea unor subtipuri specifice de PTSD, care pot răspunde diferit la diferite tratamente.
Cercetătorii au avertizat că vor fi necesare mai multe cercetări şi validări pentru a confirma utilitatea biomarkerilor în mediile din lumea reală.
